Iaşi: Cum trec milionarii Iaşiului de criza financiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Cum trec milionarii Iaşiului de criza financiară
Iaşi: Cum trec milionarii Iaşiului de criza financiară

Cei mai bogaţi oameni de afaceri prezentaţi în topul Forbes 500 de miliardari  au simţit criza din plin, iar averile li s-au micşorat considerabil.

Unul dintre puţinii milionari ieşeni care nu se plânge că ar fi afectat prea tare de criză este omul de afaceri Ioan Zapodeanu. Afacerile cu terenuri au scăzut semnificativ în comparaţie cu anii trecut, dar el susţine că treaba merge înainte. „Nu mai vând la fel de mult ca înainte, iar la cumpărat prefer terenuri mai mici, dar bine poziţionate“, a spus Zapodeanu, aflat pe locul doi în topul celor mai bogaţi ieşeni realizat de Forbes. 

Unul dintre oamenii de afaceri care au resimţit criza este şi Gabriel Surdu, situat pe locul nouă al celor mai bogaţi ieşeni. A „jonglat“ în schimb pentru a nu afecta prea mult afacerile şi angajaţii pe care îi are.

„M-am abţinut de la investiţii, m-am abţinut să dau oameni afară şi le-am căutat o ocupaţie. Unii au făcut lucruri care au fost trecute în plan secund în trecut“, a spus Gabriel Surdu. El a precizat că pe plan personal, criza nu l-a afectat în mod special, pentru că oricum mereu şi-a făcut concedii obişnuite. Un alt ieşean afectat de criză este şi Bogdan Cihodaru. „În ultimul an nu a avut cum să mă dezolt, nu am mai putut construi aşa cum aveam programat. Acum aştept ca băncile să dea credite şi persoanelor fizice, nu numai statului român“, a spus Cihodaru.

Au ajuns mai precauţi
Oamenii de afaceri ieşeni consideră că în această perioadă s-a văzut clar lipsa de experienţă în a suporta şi a trece peste momentele de criză. Conform topului Forbes, singurii ieşeni care au reuşit să-şi păstreze averea relativ intactă, în comparaţie cu 2008, sunt soţii Tereza şi Ioan Prisecaru. Dacă agoniseala celor doi era estimată la 45 de milioane de euro în 2008, anul acesta este estimată la 40 de milioane de euro.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite