Iaşiul rămâne fără apă caldă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datoriile prea mari acumulate de CET au dus la sistarea furnizării de gaze naturale.De la 1 august ieşenii vor avea numai apă rece pe o perioadă nedeterminată, deoarece conducerea CET nu ştie când se va remedia situaţia.

În miezul verii, CET lasă peste 40.000 de familii fără apă caldă. Anunţul a fost făcut ieri de conducerea Centralei şi vine ca urmare a faptului că datoriile curente ale societăţii nu mai pot fi achitate din cauza blocării conturilor de către DNA.

„Furnizorii, SNGN Romgaz Mediaş şi SC E.ON Distribuţie au anunţat că vor sista gazul din cauza neplăţii facturilor. Doar facturile curente totalizează 5 milioane de lei. Nu avem bani pentru că am plătit foarte mult stopaj la sursă în ultima vreme. Este vorba despre peste 10 milioane de lei, bani din încasări. Măcar dacă i-am fi putut înjumătăţi, am mai fi achitat din datorii. Toţi banii care au intrat sunt imobilizaţi din cauza blocării conturilor“, a precizat Dorin Ivana, directorul CET.

Şefii CET ridică din umeri

Întrebat când vor avea ieşenii din nou apă caldă la robinete, acesta a ridicat din umeri. „Aş prefera să nu răspund la această întrebare pentru că nu ştim ce vom face. Nu putem asigura serviciul în această situaţie. Nu putem şti despre ce perioadă este vorba“, a completat directorul CET. Acesta a mai adăugat că va profita de această perioadă pentru a face şi reviziile anuale, pentru a nu fi nevoiţi să mai oprească şi altă dată apa caldă.

În prezent, datoriile curente ale populaţiei la Centrala Electrică de Termoficare totalizează 95,2 milioane de lei. În municipiu doar câteva blocuri vor avea apă caldă în continuare. Este vorba despre cele alimentate din centralele termice Puşkin, Expres, Codrescu, Văscăuţeanu şi ANL Păcurari.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite