Iaşiul, sub asediul pistolarilor cu acte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai recent caz a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, când un vânător din comuna Cotnari a rănit trei persoane cu puşca de vânătoare.

În ultima lună, în judeţul Iaşi au răsunat gloanţele trase de trei persoane care au vrut să-şi facă dreptate cu ajutorul pistolului. Ultimul caz în care s-a făcut abuz de armă a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în barul din localitatea Cotnari. După o discuţie în contradictoriu cu nişte consăteni, vânătorul a ieşit nervos din local, a pus mâna pe puşcă şi a tras două focuri de armă. În urma incidentului au rezultat trei răniţi cu vârste de 24, 27 şi 37 de ani.

Bărbatul de 27 de ani este în stare gravă şi a fost operat ieri dimineaţă. „Pronosticul rămâne rezervat din cauza severităţii lezionale şi a complicaţiilor posibile. Constatăm creşterea incidenţei agresiunilor realizate prin arme de foc“, a declarat doctorul Tudor Ciuhodaru, medic de urgenţă la secţia Copou a Spitalului „Sfântul Spiridon“.

Oamenii legii spun că în scandalul cu împuşcături au fost implicate cinci persoane. „Cei cinci au avut o discuţie contradictorie, iar la un moment dat un bărbat care deţinea arma legal a scos o puşcă şi a executat două focuri de armă. Poliţia face cercetări pentru uz de armă“, a declarat Alina Vezeteu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi. Celelalte două persoane rănite au rămas stupefiate de gestul vânătorului. „Eram în local, serveam o bere. A ieşit o încăierare foarte mare. La un moment dat o persoană a fugit, a luat o puşcă de vânătoare cu două ţevi din portbagaj şi a tras cu arma prin uşa localului“, povesteşte unul dintre răniţi.

Fiu de director şi septuagenar, pistolari
La sfârşitul săptămânii trecute, pe 10 septembrie, împuşcături s-au auzit şi într-un bar din Iaşi. Implicat în scandal a fost Lucian Zlate, fiul fostului director al Terom şi administratorul clubului Skin, care s-ar fi simţit jignit şi ameninţat. Potrivit martorilor, cel care a făcut abuz de pistol a fost chiar Zlate. Un alt scandal soldat cu rănirea a două persoane, tată şi fiu, a avut loc pe 15 august în localitatea ieşeană Prosalnici. Ion Leahu (73 de ani) şi-a folosit pentru prima dată pistolul pentru care are permis din 2008 pentru că vecinii l-au atacat în propia casă.

Riscă închisoarea
Oamenii legii spun că persoanele care deţin permis de portarmă au obligaţia să o folosească doar pentru scopul în care au achiziţionat-o. „Dacă are permis pentru o armă de vânătoare, atunci trebuie să o folosească la vânătoare, nu la tras în oameni. Printre sancţiuni se numără suspendarea permisului de portarmă şi, în funcţie de ce se stabileşte la cercetări, fie amendarea, fie închisoarea“, a mai spus Alina Vezeteu.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite