Iaşi: Opera din Iaşiul anilor ’50 avea strategie de marketing

În urmă cu jumătate de secol, teatrul liric ieşean ştia să-şi „vândă“ premierele.

Abonamentele ieftine, afişele originale, libretele pregătite cu minuţiozitate convingeau ieşenii să fie prezenţi la spectacolele Operei Naţionale Române.

După 3 noiembrie 1956, Opera a devenit unul dintre principalele „refugii culturale“ ale ieşenilor. La premiere, sala cu o capacitate de 750 de locuri devenea neîncăpătoare, spre nemulţumirea celor mai puţin norocoşi.

Citeşte şi:

• „Tosca“, la 53 de ani de la prima reprezentaţie în Iaşi (VIDEO)
• Poveştile neştiute ale Operei Naţionale din Iaşi (VIDEO)

„Nu de puţine ori, mai ales la premiere, mi-am făcut jumătate de Iaşi duşman pentru că nu reuşeam să fac loc pentru toată lumea. Era o adevărată bătaie pe bilete“, povesteşte Marcel Fischer, fondatorul Operei şi organizator de spectacole timp de patru decenii.

Publicul anilor ’50, dar şi al deceniilor ce au urmat, nu era doar numeros, ci şi divers. La fiecare spectacol, instituţiile aveau bilete rezervate. „Ne plăcea să spunem că noi am culturalizat Armata, pentru că era un anumit număr de bilete rezervate pentru cadrele militare“, adaugă ieşeanul.

Afişele ieşeau din „tiparele“ vremii

Pe lângă Armată, CFR-ul, şcolile şi universităţile aveau şi ele locuri special rezervate, după rigorile timpului. Ieşenii care nu primeau bilete „de serviciu“, fie îşi făceau un abonament, fie trebuiau să se resemneze. „Am introdus sistemul de abonamente pentru cei care veneau constant la Operă, în funcţie de cum le permitea programul. Erau ieftine şi astfel aveau locul garantat“, spune Fischer.

Afişele care anunţau spectacolele viitoare ofereau adesea mai mult decât simple informaţii. „Din respect pentru public, voiam ca lectura afişelor să fie o delectare. Adesea introduceam arabescuri sau imagini simbolice care trimiteau la tema operei prezentate“, explică Marcel Fischer.

Acum, când scoate la iveală din cotloane uitate de timp mostre ale creativităţii sale, încă reuşeşte să impresioneze. Afişele din ziua de azi nu reuşesc să le întreacă nici în calitate, nici în spontaneitate.

Impresionaţi de grafica afişului, ajutaţi de abonamente, ieşenii erau aşteptaţi, pe scaunul rezervat, de o altă surpriză menită să le confirme că prezenţa la operă a fost o alegere inspirată: libretul. „Am hotărât să publicăm libretele din dorinţa de a ajuta publicul să înţeleagă scenariul. Fiind vorba despre operă, nu toate cuvintele erau clare“, mai spune organizatorul spectacolelor.

Libretele, obiecte de colecţie

Broşurile care îi aşteptau pe ieşeni în Sala Mare a Teatrului Naţional înaintea spectacolelor de operă erau utile şi frumoase, deci apreciate. Când cititorul căuta în pagină cuvintele prelungite de voci baritonale, se delecta cu eleganţa graficii. Şi hârtia era de calitate. „Mă întâlneam cu oameni care îmi spuneau că au toate libretele acasă. Unii se plângeau că le lipseşte unul şi doreau să aibă colecţia completă“, spune Marcel Fischer, care se ocupa îndeaproape de editarea broşurilor.

Costau doar 50 de bani, dar efectul era de milioane. Libretele făceau spectatorii să se simtă cu adevărat respectaţi, completând lista strategiilor Operei în demersul de „copleşire“ culturală a publicului ieşean.
Nu în ultimul rând, de „fidelizare“ se ocupau artiştii, întreaga echipă care oferea Iaşiului spectacole de operă, operetă şi balet care rivalizau serios cu cele de pe scenele mari ale lumii.