Poliţia Locală a început controlul teraselor ilegale în Iaşi FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organele legii s-au sesizat în cazul a trei localuri din cartierul Păcurari. Acţiunea Poliţiei vine la o zi după ce „Adevărul" a scris despre terasele care ocupă ilegal spaţiul pietonal cu avizul Primăriei.

Poliţia Locală Iaşi a luat în vizor trei localuri din Păcurari la care a solicitat dovezi conform cărora terasele acestora funcţionează în legalitate. „În primă fază, angajaţii Poliţiei au solicitat documentele care să ateste aceste lucruri. În cazul în care aceste acte nu sunt în regulă, se poate trece la măsuri care pot ajunge până la demolarea obiectivelor", a explicat Nicoleta Deciu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.

În urmă cu două zile, reporterii „Adevărul" au indicat mai multe localuri din Iaşi ale căror terase erau amplasate pe spaţiul pietonal. Chestionaţi în această privinţă, reprezentanţii municipalităţii au afirmat că singurele terase care au aviz din partea Primăriei pe spaţiul public sunt cele care sunt compuse doar din scaune, mese şi umbrele.

image

„Orice altă structură amplasată pe spaţiul pietonal sau cel verde care acoperă sau pe care este amplasată terasa nu are aviz de construcţie din partea Primăriei", a explicat Tudor Vericeanu, arhitect-şef al Iaşiului.

Realitatea din teren îl contrazice însă pe Vericeanu. Oraşul este împânzit de terase amplasate în interiorul unei structuri de lemn sau la umbra unui acoperiş. Proprietarii acestor localuri au arătat reporterilor „Adevărul" contractul încheiat cu Primăria Iaşi pe durata sezonului cald. În schimbul unei sume de peste 12.800 de lei, un local de pe pietonalul Alexandru Lăpuşneanu a primit aviz din partea municipalităţii să amplaseze timp de cinci luni pe pietonal o structură pe o suprafaţă de 45 metri pătraţi.

De cealaltă parte, angajaţii Serviciului Control Urbanism din Poliţia Locală Iaşi au datoria să verifice legalitatea acestor structuri şi, în funcţie de neregulile descoperite, să aplice amenzi şi sancţiuni.

Mai citiţi:

Terase amplasate ilegal în Iaşi cu acordul edililor FOTO

Ieşenii strâng semnături pentru desfiinţarea terasei din Piaţa Voievozilor

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite