Iaşi: Sute de credincioşi pe străzi la Pelerinajul Floriilor (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o mie de credincioşi ieşeni s-au strâns ieri seară în curtea Bisericii Bărboi din Capitala Moldovei pentru procesiunea tradiţională de Florii, când se sărbătoreşte intrarea lui Iisus în Ierusalim. Ceremonia a fost oficiată de preoţi de la mai multe biserici din Iaşi, cortegiul de prelaţi numărând aproape 45 de persoane.

image

Pentru majoritatea credincioşilor care au participat la procesiune, slujba de vecernie a însemnat ocazia de a-şi îmbogăţi căminul cu lucruri sfinţite.

„Vin an de an în numele lui Iisus. Florile acestea de salcie pe care le sfinţesc preoţii le aşezăm la loc de cinste la intrarea în casă", a explicat Claudiţa Sandu (65 de ani) din Iaşi.

image

Evenimentul religios a atras credincioşi şi din afara Iaşiului. 12 copii, cu vârste între 7 şi 16 ani, au venit din Valea Lupului însoţiţi de un preot. „Locuim toţi în jurul Bisericii «Constantin şi Elena» şi am venit pentru prima dată la pelerinaj pentru a aduce acasă o parte din spiritul acestei sărbători", a explicat Florin Duicu, unul dintre copiii din grup.

image

De la Biserica Bărboi, alaiul de credincioşi s-a îndreptat către Mitropolie, trecând mai întâi pe lângă Biserica „Sf. Sava" şi Mănăstirea „Trei Ierarhi".

image

În cursul zilei de astăzi, şi credincioşii creştin catolici vor porni într-un procesiune de Florii din două locaţii către Catedrala Romano-Catolică.

image
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite