Locurile unde poţi fi furat uşor la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sfert din furturile din buzunare comise în Iaşi au loc în mijloacele de transport în comun ori în staţii.

„Îi văd în staţia de la Spitalul «Spiridon». Sunt două ţigănci cu puradeii după ele, care încep să se împingă în oameni când urcă în autobuz şi este aglomeraţie. Nimeni nu le spune nimic pentru că devin agresivi dacă te iei de ei", povesteşte Carmen Groza, care circulă zilnic cu autobuzul de pe ruta 43.

Nu doar călătorii sunt agasaţi de hoţi în tramvaie şi autobuze. Angajaţii regiei de transport în comun au solicitat protecţia jandarmilor pe traseele considerate cu risc ridicat. „Astfel de problem apar spre Canta şi capăt Păcurari, în Dacia sau Alexandru, dar s-a solicitat intervenţia jandarmilor şi pe alte trasee", a declarat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al regiei de transport.

Citiţi mâine, în ADS Iaşi, care sunt locurile din oraş unde hoţii vă pot prăda cel mai uşor precum şi metodele şi limbajul codificat cu care aceştia vă operează la buzunare. Săptămânalul ADS Iaşi este disponibil la chioşcurile de ziare, de joi până miercuri, la preţul de 1,4 lei.

Mai citiţi:

Călătoria cu tramvaiul şi autobuzul, pericol public pentru ieşeni

Şantierele Primăriei scot tramvaiele de pe liniile din Copou (FOTO)

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite