Iaşi: Zânele efemere de la graniţa de est a ţării

În lumea apelor, o vietate respingătoare trăieşte în castele de lut. Urâţenia ei este însă trecătoare. O dată pe an, se leapădă de ea pentru a se înfăţişa lumii în straie noi, strălucitoare, într-un spectacol de culoare care îţi taie respiraţia.

Pescarii de pe malurile râului Prut au o poveste a lor, despre o vietate misterioasă, denumită din popor, „vetrică“, pe care multe dintre speciile de peşti o preferă la micul dejun. Timp de un an, arată ca o larvă de culoare maronie. „Denumirea asta o ştiu din 1949. Este o hrană naturală pentru peşti. Când îi vine timpul, îşi lasă ouăle în cuib, şi se agaţă de copacii din apă. După ce se dezbracă de piele ca un şarpe, are forma unui fluture mare sau libelule“, povesteşte Vasile Cristea, un veteran al pescuitului pe râul Prut.

Pescarii sapă după ea cu ajutorul unor lopeţi cu cozile cât o zi de post sau plătesc zeci de lei la copiii localnicilor pentru câteva exemplare. Aproape de finele lunii iunie, mica vietate se ridică deasupra apei, sub o formă nepământeană. Neiniţiaţii locurilor trăiesc fără să vrea fiorul întâlnirii cu ea, în timp ce veteranii ştiu că atunci când vetrica îşi ia zborul, nu ai ce căuta pe apă.

Frumuseţe efemeră

Cu mic cu mare, localnicii se adună pe malul apei. Înarmaţi cu pungi şi ciorpace, se aşează în apropierea malurilor înalte, acolo unde, la buza apei se întrezăresc sute de găuri parcă făcute de nişte burghie uriaşe. Pe alocuri, intrările în castele sunt străjuite de crengile groase ale copacilor culcaţi de puterea apei. „Aici stă deobicei. Îşi face cuibul sub apă. Când zboară, le strângem şi le punem în congelator pentru a le folosi ca momeală“, spune un localnic.

Timp de trei zile pe an, aşteaptă răbdători ca soarele, ruşinat parcă de straiele vechi ale vetricii, răsărite pe luciul apei, să alunece încet, spre marginea pământului. Din verdele gros al apei, ţâşnesc din loc în loc, apoi din ce în ce mai aproape unele de altele, zânele Prutului. Cu aripioarele ca din pânză de păianjen, cu trupul firav în prelungirea căruia se întrezăresc două mustăţi ca ale unei cozi de rândunică zboară alert, la o palmă deasupra apei. Îşi schimbă brusc direcţia, altele se ridică în aer până la statura unui om, se curtează unele pe alte, apoi lovesc în picaj luciul apei.

Pentru câteva minute în straiele împărăteşti, vetricile plătesc cu viaţa. O dată reîntoarse în apă, fie sunt mâncate de peşti, fie sunt înghiţite de negura râului.