Iaşi: Vlad Bujor, dorit de echipe de Liga 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul atacant de la Poli Iaşi se află în vizorul unor formaţii din prima ligă a României, dar au existat contacte şi din partea unor grupări din străinătate.

După un început fulminant de sezon, în care a marcat trei goluri în patru etape, Vlad Bujor nu "a mai reuşit s-o bage în aţe". În ciuda acestui impediment, tânărul fotbalist al lui Poli Iaşi a intrat în atenţia unor grupări.

Chiar dacă pe adresa clubului ieşean au sosit şi oferte, Bujor se aşteaptă să fie prezent la reunirea lotului lui Poli de pe 5 iulie.

„Eu nu am impresar, dar ştiu că s-au interesat de mine cluburi din Liga 1 şi chiar au fost discuţii avansate în acest sens. Din câte am înţeles, au fost nişte neînţelegeri în ceea ce priveşte suma de bani implicată şi lucrurile nu s-au concretizat", a spus Vlad Bujor pentru Adevărul.

Aflat încă în vacanţă înainte de reunirea lotului, Bujor şi-a afirmat dorinţa de a juca şi anul viitor în Copou. „Mai am patru ani de contract cu Poli şi sunt jucătorul Iaşiului. Singura condiţie în care aş pleca este dacă oferta este convenabilă atât pentru mine cât şi pentru club", a precizat Bujor.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite