Iaşi: Vezi ce spune Biserica despre panourile cu bebeluşi folosiţi ca agenţi de marketing pentru homosexuali (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De câteva zile în zona centrală a Iaşiului au apărut o serie de afişe care promovează homosexualitatea, la fel ca în mai multe oraşe din ţară. Cu toate că mesajul lor nu ar deranja pe mulţi dintre trecători, modul în care acesta este prezentat stârneşte dezacordul ieşenilor, dar şi al Bisericii. Imaginea campaniei este un bebeluş.

Micuţul poartă o brăţară de identificare, precum cele care se folosesc în spitale, pe care este scris cuvântul „homosexual". Alături de imaginea copilului este prezentat mesajul „Orientarea sexuală nu este o alegere, nu este o boală!".

Afişe precum acestea au apărut în toate marile oraşe din ţară şi fac parte dintr-o campanie naţională de educare, după cum spune chiar managerul proiectului. „Este o campanie de educare, de combatere a atitudinilor homo-negative. Abordăm două mari teme, anume faptul că homosexualitatea nu este o boală şi nu este o alegere, deci un păcat. Este un mesaj de bun simţ, spunem noi", susţine Cristian Branea, managerul proiectului, din cadrul organizaţiei PSI Romania.

Iaşi: Biserica face terapie pentru dependenţii de sex

Afişe cu avizul Ministerului Finanţelor

Finanţarea pentru iniţiativa din care fac parte şi afişele cu bebeluşul care promovează homosexualitatea a fost oferită prin intermediul unui grant de către Norvegia, Liechtenstein şi Islanda, şi aprobată de către punctul focal din România, anume Ministerul Finanţelor.

image

Iniţiatorii proiectului spun că imaginea folosită nu aduce atingere nimănui. „Bebeluşul este o modalitate de a arăta că homosexualitatea nu se schimbă pe parcursul vieţii, ci este o condiţionare biologică, chiar dacă se recunoaşte mai târziu. Homosexualitatea nu este un comportament care se învaţă, se vede la televizor, ci se găseşte inclusiv în lumea animală. Există şi o explicaţie din perspectivă evoluţionistă", spune Branea.

Vezi mai jos părererile pro şi contra ale ieşenilor pe această temă:

Diana Clim

Elena Marc, mămică

Proiectul din care fac parte şi controversatele afişe este programat să continue pe parcursul întregii luni.

Episcop catolic: „Sărbătoarea Domnului să le aducă lumină şi acestor oameni“

Liderii spirituali din Iaşi dezaprobă, însă, această manifestare. „Noi apărăm moralitatea, o susţinem cu toată tăria. Ne rugăm ca viaţa oamenilor să fie demnă, nu cu aceste manifestări. Ne dorim ca sărbătoarea Domnului să ne aducă lumină, inclusiv oamenilor care au astfel de manifestări", spune ES Petru Gherghel, episcopul Diecezei Romano Catolice de Iaşi.

Nici trecătorii din zona Bucşinescu şi din intersecţia Târgu Cucu nu sunt de acord cu afişele de pe panouri sau cu modalitatea de expunere a mesajului. „Nu sunt de acord cu folosirea unui bebeluş într-o asemenea campanie. Nu ai de unde să ştii că acel copil poate fi un homosexual mai târziu", a spus Elena Marc, mama unui copilaş.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite