Iaşi: Un lac natural, ghinionul pescarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pofta de peşte le-a adus dureri de cap unor localnici din comunele Ungheni şi Victoria după ce poliţiştii de frontieră le-au stricat partidele de pescuit în perioada de prohibiţie.

Oamenii legii au fost nevoiţi să întocmească dosare penale la 14 persoane prinse că mpescuiau cu plase şi crâsnice într-un lac natural, format în urma deversării Prutului, lângă digul naţional, comuna Golăeşti.

Citeşte şi: Iaşi: Şi-au întins plasele într-un iaz privat şi au pescuit dosare penale

Primii 7 ghinionişti aveau vârste cuprinse înntre 30 şi 43 de ani. Puţin mai târziu, alte două persoane au avut aceeaşi soartă. Ultimele „victime" ale poliţiştilor de frontieră au fost alte cinci persoane surprinse în apropierea podului rutier Jijia.

În urma legitimării lor, poliţiştii au constatat că aceştia erau din localitatea Victoria, aveau vârste cuprinse între 21 şi 58 de ani, şi pescuiseră în acelaşi lac natural.

Toate persoanele identificate s-au ales cu dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie".

„Plasele folosite de aceştia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând să fie predate la camera de corpuri delicte", a precizat Denis Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Iaşi.  

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite