Iaşi: Trei comune au rămas fără asistaţi sociali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 1.200 de beneficiari ai alocaţiilor complementare şi monoparentale au rămas fără aceste drepturi acordate ilegal de către primari. Edilii din comunele Probota, Trifeşti şi Bivolari, împreună cu angajaţii lor au fost amendaţi fiecare cu până la 3.000 de lei din cauza unor grave nereguli descoperite în dosarele asistaţilor

Controlul început acum două luni de către Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale(AJPS) din Iaşi a scos la iveală o mulţime de nereguli în ceea ce priveşte legalitatea acordării ajutoarelor sociale. Până în momentul de faţă, din totalul de 350.000 de beneficiari ai prestaţiilor sociale, 6.000 au fost deja suspendaţi de la plată.

Din aceste drepturi anulate, au fost recuperate în luna august peste 300.000 de lei la bugetul de stat. „Cele mai multe ajutoare suspendate au fost cele acordate prin dispoziţia primarului. Am sesizat foarte multe lacune în gestiunea dosarelor, lipseau actele obligatorii, unele nu aveau nici măcar buletinele beneficiarilor şi nu erau făcute anchetele sociale. Mai lipseau adeverinţe medicale, sau de la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă", a spus Andrei Biuceag, directorul AJPS.

Citeşte mai multe în

stampila ads
Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite