Iaşi: „Tradiţiile au devenit o sursă de câştig“

Adrian Ardeleanu şi-a expus ideile în redacţia „Adevărul de Seară“

Adrian Ardeleanu, şeful Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, spune că oamenii de la oraş respectă datinile din interes. Obiceiurile de iarnă au rămas însă neschimbate la sate, unde tinerii sunt cei care promovează datinile transmise de generaţiile anterioare.

Citeşte şi:

Şefa IŞJ Liliana Romaniuc: „Aş elimina titularizarea din învăţământul românesc“ (FOTO şi VIDEO)

Adevărul de Seară: Care sunt cele mai vechi tradiţii din zona Iaşiului?
Adrian Ardeleanu: Cele mai vechi şi bogate tradiţii, care se păstrează de sute de ani, sunt obiceiurile de Crăciun şi Anul Nou. Nu există localitate în judeţul Iaşi care să nu aibă alaiuri cu cap de cerb, urşi, berbeci sau căiuţi. Trebuie amintiţi aici colindătorii de la Lunca Paşcani, măştile din Butea şi Fărcăşeni, cerbul de la Pârcovaci şi Scobinţi, precum şi caprele de la Mirosloveşti. Aceste costume nu se păstrează, ci sunt confecţionate de tineri în fiecare an. Tradiţiile de iarnă încep din Ajunul Crăciunului şi ţin până la Bobotează.

Ce mai înseamnă aceste obiceiuri la oraş?
Din păcate, toate evenimentele frumoase, de tradiţie, au devenit pentru unii şi o sursă de câştig. Negoţul sezonier care profită de un obicei pentru rotunjirea buzunarului umbreşte frumuseţea evenimentului respectiv. La fel ca Sfântul Valentin, o sărbătoare importată care umbreşte mărţişorul, nu poţi interzice nici acest comerţ. Dacă acest lucru ar fi făcut cu bun gust şi cu produse care să fie în ton cu momentul respectiv, nu ar deranja. Dar când ceva nu are legătură cu sărbătorile, te întrebi care este rostul.

Ce consideraţi că s-a pierdut între timp?
Am început să uităm urările care se făceau la noi de sute de ani. Nici măcar „Crăciun fericit“ nu se mai spune, acum este la modă „Merry Christmas“. Copiii de la oraş nu mai ştiu pluguşoare şi colinde. Doar câţiva învăţători şi profesori mai ţin la tradiţii.

Totuşi, în Ajunul Crăciunului şi al Anului Nou vedem foarte mulţi copii şi tineri care merg din uşă în uşă...
Aşa este, dar aceştia cântă sau ură pentru un ban. Însă în contextul social actual nu îi condamn, ci îi înţeleg, mai ales pe cei necăjiţi. Putem spune că este un fenomen, care poate fi corectat şi ajutat să devină un lucru elegant.

Este acest fenomen specific numai la oraş?
Fără discuţie! La sate este altfel. Gospodarul nu primeşte o trupă de colindători sau urători dacă nu este serioasă. La sate darurile sunt clare: colaci, mere, nuci şi un bănuţ acolo. Gospodinele fac colaci speciali pentru colindători şi urători. Mi-aduc aminte o întâmplare de acum câţiva ani, la spectacolul de tradiţii de iarnă care se face anual la Casa de Cultură a Studenţilor. Un grup de tineri din Mădârjac interpreta pe scenă jocul ursului, când la un moment dat un bărbat din sală i-a întrerupt pentru că nu ţineau ritmul cum trebuie. „Reclamantul“ s-a urcat pe scenă, a pus mâna pe tobă şi a făcut o adevărată demonstraţie, care a ridicat sala în picioare. De asta spun, omul de la sat nu te iartă dacă nu respecţi tradiţia.

Ce importanţă are bradul de Crăciun?
În primul rând, la origine, bradul nu se împodobea cu ornamente cumpărate, ci se foloseau decoraţii confecţionate în casă. Astfel, se făceau coşuleţe pentru bomboane, lănţişoare şi figurine din hârtie creponată, toate reprezentând amintirile copilăriei. În prezent, aş recomanda ca pomul de Crăciun să nu fie încărcat pentru ca fiecare obiect să se distingă.

Mai sunt interesaţi de tradiţii tinerii de la oraş?
După Revoluţie era greu să discuţi cu un tânăr despre tradiţii. Te eticheta ca fiind din epoca trecută şi nu te lăsa să vorbeşti, iar muzica populară era ca şi inexistentă. În prezent însă mă bucur nespus să văd cum sute de tineri vin la festivalurile folclorice şi intră în ansambluri de dansuri populare.

Ce acţiuni are Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Iaşi?
În funcţie de buget, centrul are între 10 şi 12 proiecte culturale pe an. Printre acestea se numără Târgul de Ceramică „Cucuteni 5000“, un adevărat brand al Iaşiului, cel mai mare din ţară, ajuns în iunie 2010 la a 28-a ediţie. „Şezători la noi în sat“ reprezintă o altă acţiune unică până nu demult în ţară, în cadrul căreia tradiţiile şi meşteşugurile sunt transmise prin viu grai de-a lungul generaţiilor. Poate cel mai cunoscut eveniment pe care îl organizăm este festivalul „Trandafir de la Moldova“, care a ajuns anul acesta la cea de-a 42-a ediţie.

„Bătaia de la Ruginoasa nu face cinste tradiţiilor din sat“

Adevărul de Seară: Pe plan naţional este cunoscută bătălia din satul ieşean Ruginoasa, unde, în preajma Anului Nou, tinerii poartă măşti tradiţionale şi se încaieră?
Adrian Ardeleanu: În urmă cu 20 de ani am fost foarte legat de Ruginoasa, unde  am făcut timp de opt ani naveta pentru a fi dirijorul corului din sat. Din acest motiv pot să afirm că ce se întâmplă acolo de Anul Nou nu reprezintă o tradiţie în adevăratul sens al cuvântului. În partea locului şi în apropiere, la Dumbrăviţa, se fac nişte măşti de toată frumuseţea. Dansurile şi corul din Ruginoasa au fost premiate la concursuri naţionale. Nu s-a pus însă preţ pe acest lucru şi este păcat că bâta a ajuns motiv de laudă într-un loc de o asemenea cultură.

Atunci care este semnificaţia acestor violenţe?
Este vorba de reglări de conturi între cei din Dumbrăviţa şi Ruginoasa. Sătenii care aveau de plătit poliţe unui muşteriu din satul vecin aflau cam sub care mască s-ar afla respectivul şi tăbărau pe el, dar de multe ori lua bătaie cine nu trebuia. Luptele erau ţinute sub control de autorităţi, dar după Revoluţie au fost promovate mult de presă şi în unii ani au avut loc incidente foarte urâte. Este trist că Ruginoasa este cunoscută acum pentru aceste bătăi şi nu pentru castelul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.