Iaşi: Teiul lui Eminescu, printre finaliştii competiţiei „Arborele anului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teiul lui Eminescu din Parcul Copou se numără printre cei 12 finalişti ai competiţiei „Arborele anului“, derulată în premieră în România de către Fundaţia pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc.

Un juriu naţional format din specialişti silvici, botanişti, jurnalişti şi activişti de mediu au ales din cei 87 de arbori înscrişi 12 finalişti, dintre care patru stejari, trei tei şi câte un platan, fag, brad, păr şi un nuc din judeţele Harghita, Gorj, Arad, Satu Mare, Brăila, Mureş, Sibiu, Cluj şi Prahova.

Timp de 50 de zile, Teiul lui Eminescu poate fi votat on-line, urmând ca pe 31 octombrie să fie desemnat câştigătorul.

Pentru arborele câştigător, va fi organizată o ceremonie de premiere.

Premiul este în valoare de 3.000 de lei, care poate fi folosit la îngrijirea arborelui, la plantarea de puieţi sau la amenajarea spaţiilor verzi din municipiu.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite