Iaşi: Tabela din Copou, inutilă până la meciul cu UTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua instalaţie electronică nu a funcţionat
Noua instalaţie electronică nu a funcţionat

 Ieşenii mai au de aşteptat până vor vedea la lucru noua tabelă de marcaj de pe stadionul din Copou, în valoare de 500.000 de lei, bani alocaţi din fonduri publice.

După aproape jumătate de an în care a sprijinit degeaba pereţii de la peluza de vest, instalaţia cu o suprafaţă de 48 de metri pătraţi a fost ridicată săptămâna trecută pe un soclu făcut de cei de la Citadin SA, chiar înaintea meciului de pe teren propriu al celor de la ACSMU Poli Iaşi cu Unirea Alba Iulia.

Scorul final de 4-0 cu care gazdele s-au impus în etapa de sâmbătă din Liga 2, Seria 2, a fost afişat tot pe vechea tabelă de marcaj, una dintre cele mai vechi din campionatul intern. Asta deoarece noua tabelă nu a fost racordată la reţeaua de curent electric.

„În acest moment se fac probe pentru alimentarea tabelei cu curent electric. Dacă nu intervin probleme, tabela va fi funcţională până la ultimul meci pe teren propriu din acest an, cu UTA“, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Dacă modificarea scorului la vechea tabelă însemna înlocuirea manuală a cifrelor aferente fiecărei echipe, noua tabelă va opera cu ajutorul unui program special pentru calculator, care îi va permite să funcţioneze ca un ecran de televizor.

Reprezentanţii Primăriei au indicat săptămâna trecută că vor angaja un tehnician care să poată lucra la noua tabelă, însă astăzi au anunţat o soluţie de criză. „Nu vom efectua nicio angajare. Persoana care se ocupa de schimbarea scorului la vechea tabelă va fi instruită în aceste zile pentru a putea lucra cu programul utilizat de tabelă“, a precizat Buraga.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite