Iaşi: Război psihologic între mascaţii de la Ruginoasa (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 2.000 de oameni au aşteptat în această dimineaţă să înceapă tradiţionala bătaie de la Ruginoasa care are loc în fiecare ultima zi a anului pe strada principală. 250 de jandarmi s-au deplasat încă din zorii zilei la faţa locului pentru a evita incidentele.

Ora 10.40 Bătaia de la Ruginoasa s-a încheiat după aproximativ 2 ore de tatonări. Nu a fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine, între cele două cete de mascaţi existând în permanenţă o distanţă de 100-150 de metri. „Nu a fost contact fizic între cele două cete. Au fost doar tatonări, nu a fost nevoie să intervenim. I-am lăsat să-şi desfăşoare tradiţia în condiţii bune“, spune Mihai Cojocariu. Confruntarea s-a încheiat cu plecarea Vălenilor la Primărie pentru continuarea ritualului de Ajun de An Nou.

Ora 9.40 Numărul „spectatorilor“ care aşteaptă să înceapă confruntarea s-a ridicat la 2.000. Cele două tabere cu mascaţi sunt liniştite.

Ora 8.50 Mascaţii şi-au făcut apariţia, însă încă nu s-au întâlnit. Sunt în fiecare tabără câte aproximativ 30 de mascaţi. „Acum sunt în faza de tatonare. Distanţa e destul de mare între ei“, spune căpitanul Mihai Cojocariu. Urmează ca în jurul orei 9.00 să aibă loc confruntarea.

Ora 8.00 Tradiţia spune că localnicii din Ruginoasa se împart în ultima zi a anului în două cete: mascaţii din Văleni şi cei din Deleni şi se dispută. Învingătorii au dreptul să organizeze balurile de peste an la care pot invita ce fete doresc.

Citeşte şi:

Iaşi: Forţele de ordine se mobilizează pentru tradiţionala bătaie a mascaţilor din Ruginoasa

2000 de persoane au participat la „lupta” de la Ruginoasa

Până în urmă cu câţiva ani confruntările au fost violente, soldându-se cu victime şi dosare penale. Pentru ca istoria să nu se repete, 250 de jandarmi din Iaşi s-au deplasat la Ruginoasa în zorii zilei.

Deocamdată s-au adunat cam 400 de săteni, dar mascaţii nu şi-au făcut apariţia. Jandarmii sunt însă pregătiţi să intervină în caz de necesitate. „Deocamdată se adună lumea, iar pe lumină vor ajunge şi mascaţii. Noi nu vom opri cetele de mascaţi de la bătaie decât dacă se impune. Tradiţia va fi respectată, dar dacă este o problemă gravă vom interveni. Suntem 250 de jandarmi şi vom interveni gradual, în funcţie de necesitate", spune căpitanul Mihai Cojocariu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi. Anul trecut au participat la tradiţionala bătaie peste 2.000 de persoane.

Vom reveni cu amănunte.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite