Iaşi: Studenţii de la Universitatea Tehnică au cucerit trei medalii la Olimpiada Internaţională de Matematică (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ilinca Vlad, Paul Sârbu şi Cristian Genes au participat în perioada 2-6 martie 2011 la Olimpiada Internaţională de Matematică şi s-au întors cu două medalii de bronz şi una de argint.

La concursul internaţional s-au înscris şase studenţi ai Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi" , iar trei dintre ei au ocupat locurile II şi III. La olimpiadă au participat 85 de studenţin din nouă ţări, printre care se numără Bulgaria, Columbia, Grecia, Macedonia, Ucraina şi Rusia.

Medalia de Argint a fost luată de Paul Sârbu (20 de ani), student în anul al II-lea la Facultatea de Automatizări şi Calculatoare. Tânărul a participat şi anul trecut la această competiţie şi a obţinmut tot medalia de Argint.

image

Paul Sârbu a obţit şi anul trecut tot medalia de argint

„A fost multă muncă, am fost antrenat şi prin concursurile online la care am participat. Aceste două medalii sunt însă cele mai importante", spune olimpicul care a muncit pe brânci pentru a obţine acest premiu.

Ieşenii care duc România la Olimpiada de Ştiinţe a Europei

Bobocii geniali ai Iaşiului (FOTO şi VIDEO)

Cu două medalii de bronz au venit şi studenţii Ilinca Vlad (19 ani), studentă în anul I la Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologie Informatică, şi Cristian Genes (19 ani), student în primul an la Automatizări şi Calculatoare.

Tânăra susţine că deşi a mai participat la olimpiadele de matematică în timpul liceului, nu a obţinut până acum niciun premiu important.

image

Ilinca Vlad a obţinut medalia de bronz

 „N-am avut până acum ocazia să particip la un concurs de o asemenea anvergură. După sesiune am început să mă pregătesc intens pentru olimpiadă, lucram câteva ore în fiecare zi. Sunt mulţumită de rezultatul obţinut", spune Ilinca.

Mulţumit de rezultat este şi Cristian Genes care visează să participe şi în anii următori la olimpiadele de matematică şi să plece în străinătate.

image

Cristian Genes a obţinut medalia de bronz

„Am învăţat destul de mult pentru această olimpiadă. Planul meu este să mă duc în străinătate cu o bursă şi iau în calcul chiar varianta stabilirii acolo", spune tânărul.

image

Profesorul Marcel Roman s-a ocupat de pregătirea studenţilor

De pregătirea studenţilor s-au ocupat profesorii Marcel Roman, Ariadna Pletea, Liliana Popa şi Silviu Nistor.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite