Stiri din Iasi

Iaşi: Studentă călcată de maşină pe zebră, în zona fostei autogări

30 iunie 2011, 12:43 |  Autor: George Cojocaru | 

Cuvinte cheie: iasi, adevarul, accident, bila, trecere, pietoni, zebra, politie,

Tânăra a fost transportat la spital cu ambulanţa (Foto Arhivă)

Piteşti

Tânăra a fost transportat la spital cu ambulanţa (Foto Arhivă)

 

O tânără în vârstă de 19 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce o şoferiţă a lovit-o cu maşina pe trecerea de pietoni.

Accidentul s-a produs în jurul orei 08.20. Daniela A. (59 de ani), conducea un autoturism pe şoseaua Arcu, din direcţia Bila căter Gară. La trecerea de pietoni de la instersecţia cu strada Bacinschi, spun poliţiştii, aceasta nu a acordat prioritate de trecere tinerei Adnana G. (19 ani), care se afla pe zebră.

Citeşte şi: Iaşi: Accident mortal pe zebră, în Canta

În urma impactului, tânăra a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Atât şoferiţa, cât şi victima au fost testate alcoolscopic, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. „Tânăra a fost accidentată uşor. Cercetările continuă, urmând a fi luate măsuri legale", a precizat Alina Vezeteu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.




Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole