Iaşi: Spitalul unde pacienţii sunt internaţi ca la hotel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Memory Hospital" din Iaşi este prima unitate medicală de psihiatrie privată din ţară care funcţionează în regim hotelierÎn preţul lunar de 2.000 de lei intră şi monitorizarea online a pacienţilor graţie a peste 60 de camere de supraveghere.

În timp ce majoritatea românilor se feresc cât pot de spitalele din ţară, o unitate medicală din Iaşi a ajuns să fie căutată de pacienţi atât din România, cât şi din străinătate. Este vorba despre „Memory Hospital", prima unitate medicală privată de psihiatrie din ţară, care s-a deschis din această săptămână la Valea Lupului.

Ideea înfiinţării acestui spital a venit soţilor Leon şi Dorina Donciu în urmă cu zece ani. „Avem aproape 40 de ani de experienţă în spitalele de psihiatrie din ţară, aşa că ştiam de unde vrem să ridicăm ştacheta", a declarat Dorina Donciu.

Unul dintre motivele pentru care 47 din cele 60 de paturi ale spitalului au fost deja rezervate este faptul că unitatea medicală are program non-stop. În orice moment, orice rudă a unui pacient poate avea acces în unitatea medicală pentru a-şi vizita persoana dragă sau chiar pentru a verifica felul cum acesta este tratată.

„În fiecare încăpere avem instalate câte două camere de supraveghere, Fiecare familie primeşte o parolă şi poate intra pe internet pentru a-şi vedea rudele. Din acest motiv avem solicitări de la familii din Franţa, Germania, Olanda şi Grecia. Chiar şi eu mai intru de acasă să văd ce se întâmplă în spital ca să fiu mai liniştită", a explicat Dorina Donciu.

Citiţi mai multe în:

stampila ads
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite