Iaşi: Şeful şpăgarilor de la Albiţa va împărţi celula cu subordonaţii săi (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Iaşi admis joi la amiază propunerea de arestare preventivă făcută de procurorii DNA Bucureşti în cazul lui Daniel Corban, şeful Punctului de Trecere al Frontierei Albiţa. Procurorii au cerut arestarea prin rechizitoriu.

Ora 18.24 După pronunţare şeful PTF Albiţa s-a dus însoţit de un avocat la Poliţie. În jurul orei 15.00 Daniel Corban a ajuns în Arestul de la Poliţia Municipiului.

Ora 15.00 Curtea de Apel Iaşi a dispus ca Daniel Corban să stea după gratii 30 de zile. Şeful PTF Albiţa poate face recurs. Dosarul va fi judecat cel mai probabil săptămâna viitoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ora 7.00 Pronunţarea în cazul lui Daniel Corban a fost amânată pentru astăzi. Procurorii DNA Bucureşti au propus prin rechizitoriu arestarea preventivă a şefului Punctului de Trecere al Frontierei (  PTF) Albiţa. Deşi Curtea de Apel Iaşi a judecat luni propunerea, pronunţarea a fost amânată trei zile consecutiv. Daniel Corban, şeful PTF Albiţa a fost acuzat de luare de mită şi constituire sau aderare la un grup infracţional organizat. Acesta a fost trimis în judecată săptămâna trecută alături de 46 de poliţişti de la Albiţa.

Citiţi şi:

Iaşi: Un poliţist de la Albiţa a scăpat de un dosar de corupţie

Poliţist de la Albiţa: „Ete cum mă mituieşti mata ca să-ţi dau drumul fără lanţuri!" (Interceptări)

Potrivit procurorilor DNA, agenţii de la PTF Albiţa luau mită pentru a trece cu vederea o serie de nereguli în cazul unor persoane care tranzitau frontiera. Banii ar fi fost împărţiţi cu Corban şi cu şeful Poliţiei de Frontieră Vaslui, Valeriu Bodoga.

Citiţi şi:

Descinderi în Vama Albița: Mai mulți polițiști au primit ordonanțe de reținere pentru 24 de ore (UPDATE)

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite