Iaşi: Şapte persoane au fost reţinute pentru trafic de persoane (Video)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte persoane, care ar fi obligat mai multe tinere să se prostitueze în Spania şi Marea Britanie, au fost reţinute vineri noapte de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Iaşi. Suspecţii vor fi duşi la Tribunalul Iaşi cu propunere de arestare preventivă.

Anchetatorii au făcut vineri 21 de percheziţii domiciliare în mai multe localităţi, iar mai multe persoane au fost aduse la audieri la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Potrivit oamenilor legii, reţeaua ar fi luat fiinţă în 2004 şi era alcătuită din 12 bărbaţi şi 7 femei. Aceştia ar fi racolat mai multe tinere din Iaşi, Vaslui şi Tulcea şi le-ar fi obligat să se prostitueze în străinătate.

Până acum anchetatorii au reuşit să identifice 45 de victime, printre care şi cinci minore.

"12 bărbaţi şi 7 femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, toţi de cetăţenie română, domiciliaţi în judeţele Iaşi, Vaslui şi Tulcea sunt suspectaţi că în perioada anilor 2004 -2010 prin corupere, ameninţare, violenţă şi prin alte forme de constrângere ori sub promisiunea oferirii de locuri de muncă bine plătite în Spania şi Anglia, au recrutat, transportat, cazat şi forţat să se prostitueze în folosul lor, peste 45 de victime minore şi majore, de pe raza judeţelor de domiciliu ale acestora", se precizează într-un comunicat al Inspectoratului  General al Poliţiei Române.

În urma audierilor procurorii au reţinut pentru 24 de ore şapte membri ai grupării. Aceştia vor fi aduşi în această după-amiază cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Iaşi pentru iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de persoane şi minori şi spălare de bani.

"Au fost identificate, localizate şi aplicate, sau în curs de aplicare măsuri asiguratorii ori ridicate pentru cercetări la dispoziţia instanţei de judecată: 2 autoturisme de lux, 550 grame bijuterii aur, 7000 Euro, 7500 lei, precum şi imobile", se menţionează în comunicatul IGPR.

La acţiunea de vineri au participat ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Terorism din Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Constanţa şi Tulcea.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite