Iaşi: „Sacâzul“ şi „kila de ştiriţă“ i-au trimis în boxa acuzaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi ieşenii acuzaţi de trafic de droguri de risc au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi.

Membrii presupusei reţele au fost prinşi în urma unui flagrant organizat în aprilie la un han din judeţul Neamţ, când oamenii legii au scos de pe piaţa drogurilor aproximativ două kilograme de haşiş. Principalul suspect, Vasilică Ababi (32 de ani), din localitatea ieşeană Holboca, este acuzat de procurorii DIICOT că, împreună cu Tiberius Ciopeică (21 de ani), din aceiaşi localitate, au pus pe picioare o reţea de distribuire şi comercializare a drogurilor de risc. Primul ar fi avut legături cu reţelele internaţionale de stupefiante, alcătuite din cetăţeni de origine marocană.

Potrivit rechizitoriului, în perioada noiembrie 2009 - aprililie 2010, liderul grupării ar fi procurat din Spania şi trimis în România, prin intermediul unor firme de transport persoane sau coletărie, aproximativ 3 kilograme de haşiş. Piaţa de desfacere, mai spun oamenii legii, era diversă, drogurile urmând să ajungă în judeţe precum Iaşi, Bacău, Neamţ, Constanşa şi Vaslui.

Limbaj codat între membrii reţelei

Pentru a-i prinde, procurorii s-au folosit nu doar de investigatori sub acoperire, ci şi de interceptări telefonice şi acţiuni de supraveghere a suspecţilor. Astfel, oamenii legii au observat că aceştia foloseau un limbaj argotic atunci când discutau despre droguri. Stupefiantele erau denumite „sacâz", „mostră de parfum", „o kilă de ştiriţă" sau „o piesă îmbrăcată în in".

Flagrant de 13.000 de euro

La începutul lunii aprilie, investigatorii sub acoperire au stabilit cu suspecţii să se întâlnească la un local din judeţul Neamţ pentru a cumpăra două kilograme de haşiş, contra sumei de 13.000 de euro. Ababi, spun anchetatorii, a venit special pentru această operaţiune în România. Imediat după ce au le-au dat banii pentru marfă, oameni legii le-au arătat şi cătuşele.

O dată cu Ababi şi Ciopeică, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată şi pe Ştefan Zaharia (21 de ani), Adrian Andrieş (22 de ani) şi Petronela Pavel (19 ani), suspectaţi că şi-au adus aportul la bunul mers al afacerii cu haşiş.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite