Iaşi: Retrocedare blocată de stâlpii din vie
0
Membrii Comisiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi au decis să formeze o altă echipă de verificare pentru a vedea dacă pe teren au fost făcute investiţii.
Americanul de origine română în vârstă de 65 de ani aşteaptă de aproape 11 ani să intre în posesia celor 15 hectare din comuna Bârnova. Terenul a fost concesionat către Agroindustriala Bucium Iaşi, iar comisia înfiinţată la sfârşitul săptămânii trecute trebuie să stabilească ce investiţii a făcut societatea în terenul revendicat. Comisia va fi formată din reprezentanţi de la Garda Financiară, Prefectură, Primăria Bârnova şi Direcţia de Agricultură Iaşi.
„Trebuie să se verifice la faţa locului dacă s-a amortizat investiţia. Noi sperăm ca până de Crăciun să se rezolve problema“, a spus subprefectul Bogdan Şaramet. Într-o deplasare pe teren, cei de la Primăria Bârnova şi avocaţii lui Ionel Şfiţă au găsit o plantaţie de vie fără spaliere părăsită şi nelucrată.
Plantaţie de vie părăsită
„Din punct de vedere juridic, terenul este liber, trebuie să mai vedem dacă este liber din partea investiţiilor“, a declarat Mihai Elvădeanu, consilier la Prefectură pe probleme de fond funciar. Timp de zece ani, americanul a fost plimbat pe la instiuţii. Deşi i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în anul 2000, nu a fost pus în posesie, iar trei ani mai târziu a aflat că terenul a fost concesionat de Agenţia Domeniilor Statului către Agroindustriala Bucium Iaşi.
Autorităţile, somate să pună în posesie
După ce a obţinut o decizie judecătorească în favoarea sa, Ionel Şfiţă tot nu s-a putut bucura de proprietate, pe motiv că cei de la Agroindustiala Bucium nu vor să semneze punerea în posesie pentru că doresc bani pentru îmbunătăţirile făcute. Suma solicitată este de 30.000 de euro. „Nu ştiu dacă această comisie va rezolva ceva. În acest timp, primarul din Bârnova face ce vrea. Acolo nu s-a mai făcut nicio investiţie. Mai mult, societatea a solicitat un acord pentru defrişare“, a spus Ciprian Ioan Sârbu, unul din avocaţii lui Şfiţă.
Prefectul a somat Consiliul Local Bârnova ca până la 26 februarie să efectueze documentaţia prealabilă emiterii titlului de proprietate. Magistraţii au obligat atât Comisia Judeţeană de Fond Funciar, cât şi Comisia Locală Bârnova să îl pună în posesie şi să emită titlul de proprietate. Americanul primeşte daune pentru fiecare zi de întârziere. ;