Iaşi: Puştoaica de 13 ani, băgată în spital de etnobotanice, părăsită de mamă (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O adolescentă de numai 13 ani din localitatea Mirosloveşti a ajuns în stare gravă azi-noapte la Spitalul de Copii „Sfânta Maria" după ce a vrut să intre în lumea viselor cu ajutorul produselor etnobotanice.

Citeşte şi: Iaşi: În extaz de la etnobotanice, pacienţii agresează cadrele medicale

Iaşi: În comă din cauza produselor etnobotanice

Poliţiştii au returnat 40 de kilograme de plante etnobotanice magazinelor de vise din Timişoara

13.55 Nicoleta B., tânăra de 13 ani internată după ce a fumat o ţigară cu etnobotanice, face parte dintr-o familie dezorganizată după cum susţin asistenţii sociali din comună. Mama fetei ar fi plecat în urmă cu o lună de acasă împreună cu trei dintre cei şapte copii ai familiei. Tatăl fetiţei este bolnav de epilepsie. „Vom încerca să vedem de unde a procurat ţigara respectivă. Nu a mai avut probleme de acest fel“, a spus Simona Handra, asistent social în comuna Mirosloveşti. 

11.30 Medicul Tudor Ciuhodaru, membru al Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor, participă astăzi la lansarea Raportului Naţional pirivind situaţia drogurilor în România, realizat de Agenţia Naţională Antidrog şi al celui euorpean elaborat de Centrul Eupean de Monitorizare a Drogurilor şi a Dependenţei de Droguri, de la Palatul Parlamentului. „Într-un singur an în România au ajuns în serviciile de urgenţă peste 1.000 de tineri în urma consumului de etnobotanice. Peste 10 la sută dintre aceştia sunt din Iaşi“, a precizat medicul Tudor Ciuhodaru.                     

10.48
Tânăra a fost marţi seară la discotecă împreună cu nişte prieteni. Când au plecat de acolo, s-au oprit să tragă dintr-o ţigară cu produse etnobotanice. Fumul nu a dus-o însă în lumea viselor, ci la spital.

Puştoaicei i s-a făcut imediat rău iar prietenii s-au speriat şi au chemat Ambulanţa. Tânăra a ajuns azi-noapte la Spitalul de Copii „Sfânta Maria". „Fetiţa avea ameţeli, tulburări de echilibru, dureri abdominale şi vorbea foarte greu. Din fericire, acum are o evoluţie bună şi este internată la Secţia de Toxicologie", a spus medicul Cătălina Ionescu de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria".

Puştoaica le-a povestit iniţial medicilor că ambii părinţi sunt plecaţi la muncă în Italia. Dimineaţă însă le-a spus că doar mama este plecată şi că tatăl este acasă dar că nu ştie că a ajuns la spital. Medici au anunţat asistenţii sociali pentru ca aceştia să ia legătura cu tatăl fetei.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite