Iaşi: Presupuşi membri ai unei reţele de evaziune fiscală cu cereale, reţinuţi de procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi ieşeni sunt suspectaţi de procurorii din Neamţ că şi-ar fi adus contribuţia la bunul mers al unei reţele care se ocupa de afaceri cu cereale, în dauna statului

Potrivit anchetatorilor, presupuşii membri ai reţelei ar fi folosit borderouri de achiţie false după care livrau cerealele către baze mari de achiziţie. Sumele rezultate  ar fi fost direcţionare în conturile unor societăţi comerciale care ar fi aparţinut unor membri ai grupării, de unde erau ridicate imediat, fie de administrator, fie de un asociat sau alt membru al presupusei reţele.

Roxana Crăciun, din localitatea ieşeană Valea Seacă, ar fi fost implicată direct în întocmirea unor documente contabile false. Aceasta ar fi avut „atribuţii de coordonare concretă a fiecărei operaţiuni comerciale", se arată într-un comunicat al DIICOT Neamţ. Ieşeanul Radu Crăciun este suspectat de întocmirea în fals a documentelor care însoţeau transporturile de cereale din judeţele Iaşi, Bacău şi Vaslui, şi de plata cash către furnizorii respectivelor cereale.

Anchetatorii au audiat zece persoane, cinci dintre ele, printre care şi cei doi ieşeni, fiind duse cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Neamţ.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite