Iaşi: Preşcolarii, îndesaţi în grădiniţele din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii s-au înghesuit să-şi înscrie copiii la unităţile de stat pentru că sunt mult mai ieftine decât cele private. Educatoarele susţin că se descurcă foarte greu cu un număr atât de mare de copii.

Disponibilizările şi micşorările salariale din ultima perioadă i-au forţat pe mulţi părinţi să reducă drastic din cheltuieli şi să-şi înscrie copiii la grădiniţele de stat cu program normal sau la cele cu program prelungit unde achită doar masa copilului, în valoare de 10 lei pe zi.

La Grădiniţa cu Program Prelungit Numărul 24 „Mircea cel Bătrân“ a „plouat“ cu cereri de înscriere a copiilor, în special pentru grupa mică. La una dintre acestea învaţă 32 de copii, iar la o alta 45 de copii. Astăzi, în prima zi de la începerea anului şcolar, la cea de-a doua grupă micuţii stăteau înghesuiţi în cei 70 de metri pătraţi ai sălii, printre jucării, paturi, scaune şi mese. Educatoarele spun că abia reuşesc să facă faţă. „Este foarte greu. Spaţiul este destul de mic, nu este suficient, dar încercăm să ne adaptăm situaţiei“, spune Adelina Ursache, educatoarea grupei cu 45 de copii.

Conducerea unităţii de învăţământ susţine că nu s-a mai confruntat cu un număr atât de mare de cereri din perioada comunistă. „Niciodată nu am avut mai mult de 40 de copii la grupă. Aveam câte 80 de copii la grupă numai înainte de anii ’90. Anul acesta am afişat 50 de locuri disponibile la grupa mică, dar am avut 150 de cereri. Am stabilit criterii selecţie: cei mici să aibă măcar trei ani şi să locuiască în cartier“, spune Gheorghina Slătinaru, directorul GPP 24.

Grădiniţele de stat din cartierele mari ale Iaşiului nu mai pot respecta legea care prevede ca numărul copiilor la o grupă să nu fie mai mic de 10 şi mai mare de 20. „Sala este făcută pentru cel mult 20 de copii, aşa cum spune legea, iar noi avem aici 45 de copii, mai mare  de dublu. Nu puteam refuza cererile de înscriere pentru că era vorba de copiii din cartier“, explică directorul Slătinaru.

Vin la şcoală cu gândul la grevă
Liderii de sindicat anunţă că acest an şcolar va fi marcat de proteste. Primul va avea loc pe 5 octombrie la Bucureşti, în faţa Palatului Cotroceni. „Pentru astăzi, i-am rugat pe colegii mei să întoarcă spatele politicienilor dacă aceştia apar la festivităţi“, spune Gheorghe Isvoranu, preşedintele Federaţiei „Spiru Haret“.

Încep orele miercuri într-o fostă discotecă

De aproape un an, cei peste 40 de elevi de ciclu primar şi preşcolar din satul ieşean Poiana de Sus învaţă pe unde pot. După ce s-au adăpostit în casele unor oameni din sat, micuţii se pregătesc acum să facă ore într-o fostă discotecă.

Părinţii elevilor erau ferm convinşi să nu-şi dea deloc odraslele la ore sperând că astfel îşi vor vedea şcoala reparată. „Copiii noştri n-au avut niciodată condiţii bune, dar ni s-a promis că vom sta aici maxim o lună. Eu sper să nu ne prindă frigul aici pentru că nu este deloc încălzire“, a spus Mariana Apostu, mamă a doi copii. Pentru ca anul şcolar să înceapă de miercuri mai este nevoie şi de acordul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi. „Şefii ISJ au refuzat iniţial să mă lase să fac simultan cu toate cele patru clase. Nu este altă soluţie“, a precizat Constantin Viţel, un dascăl cu 43 de ani în învăţământ.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite