Iaşi: Prefectul îl somează pe primar să modernizeze CET

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul Dragomir Tomaşeschi vrea ca licitaţiile privind contractul de 73 de milioane de euro pentru modernizarea Centralei Electrice de Termoficare (CET) să se finalizeze. Reprezentanţii municipalităţii susţin că trebuie respectate anumite prevederi legale care durează.

Primarul Gheroge Nichita a fost somat ieri de prefectul Dragomir Tomaşeschi să urgenteze licitaţiile pentru modernizarea CET. Prefectul este nemulţumit că s-a semnat contractul în valoare de 73 de milioane de euro între Minsiterul Mediului şi Primărie din aprilie 2010, dar că licitaţiile au fost tergiversate şi nici până acum nu s-au finalizat.

„Îl somez public pe primarul Gheorghe Nichita şi solicit Consiliului Local să adopte o hotărâre prin care CET să intre în parteneriat sau orice altă formă cu societăţile comerciale care şi-au exprimat intenţia de modernizare pentru că vreau ca iarna următoare să nu mai avem probleme", spune prefectul Dragomir Tomaşeschi.

Iaşi: CET a rămas fără cărbune şi este somat de furnizori

Iaşi: Fără bani de cărbune, dar cu maşini de lux

De cealaltă parte, reprezentanţii Primăriei spun că licitaţiile s-au întins pe o perioadă îndelungată pentru că au de respectat anumite prevederi legale.

„Licitaţiile de la CET nu se pot organiza când vrea opinia publică, ci când prevede legea. Sunt anumite termene care trebuie respectate. Nu putem face o licitaţie pe picior, ci aşa cum prevede legea", spune Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite