Iaşi: Plângeri pe bandă rulantă contra băncilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majorarea TVA cu 5 procente i-a determinat pe unii ieşeni să facă plângere la Protecţia Consumatorilor pe motiv de abuz. Peste 1.300 de ieşeni au ajuns la inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consuma-torului (CJPC) pentru a se plânge de abuzurile bancherilor sau a furnizorilor de servicii.

Numai în luna iulie, aproape 230 de persoane au fost nemulţumite de serviciiile primite. Cele mai multe probleme, 26 la număr, au vizat introducerea abuzivă a taxei de mentenanţă în contractele cu firmele de cablu şi internet. Deoarece modificarea contractelor a fost realizată fără consimţământul clienţilor, comisarii au trecut la cercetări şi au dat amenzi în valoare de 2.000 de lei.

Comisioane de risc ilegale

Abuzuri au fost reclamate şi la adresa băncilor, care au introdus comisioane de risc în contractele de credit. Este vorba despre taxa percepută de unităţile bancare pentru acoperirea riscului valutar pe care trebuie să-l suporte în cazul fluctuaţiilor schimbului de curs valutar. „Am primit 24 de reclamaţii contra băncilor, care s-au finalizat cu verificări şi amenzi în valoare de 8.000 de lei“, a spus Daniel Piftor, comisar-şef la OJPC Iaşi. Majorarea TVA cu 5% i-a derutat pe ieşeni care s-au trezit peste noapte cu facturi mai scumpe la utilităţi. 14 consumatori s-au plâns în ultima lună la Protecţia Consumatorilor deoarece Apavital le-a facturat consumul de apă rece mai mult decât în lunile anterioare.

„Ar fi mult mai indicat ca aceste reclamaţii să se facă direct la operatorii economici deoarece pot fi rezolvate mai repede. Mulţi s-au plâns că le-a căzut linia telefonică de la ploile puternice“, a spus comisarul-şef.

Reclamaţii hazlii, la ordinea zilei

„Un bărbat din Iaşi a venit la noi deoarece a cumpărat 3 CD-uri cu muzică populară şi era nemulţumit că la a patra melodie i s-a blocat CD-ul“, povesteşte comisarul Piftor.

La fel a păţit cu un bărbat din Paşcani care a cumpărat din piaţa locală un ceaun şi nu a observat că ţiganul i-l vânduse spart.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite