Iaşi: Patru tineri intoxicaţi cu etnobotanice
0
Cei patru au ajuns la Spitalul de Urgenţe după ce au încercat noile produse apărute pe piaţă. Pentru ca unul dintre tineri să beneficieze de îngrijiri medicale a fost necesară intervenţia a cinci poliţişti.
Într-o singură gardă la Spitalul „Sf. Ioan" au ajuns patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 şii 25 de ani, care s-au intoxicat de la plantele etobotanice.
O pacientă de 25 de ani din Bucureşti a ajuns în stare gravă după ce a încercat produsele de la „magazinele de vise".
„A necesitat suport respirator şi corecţia tulburărilor cardiace şi a rămas internat în Toxicologie. Când starea clinică se va ameliora pacienta va necesita internare la drogodependenţi fiind consumatoare de astfel de produse de peste jumătate de an", a precizat medicul Tudor Ciuhodaru, coordonatorul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului „Sf. Ioan".
Pentru unul dintre tineri a fost necesară intervenţia a cinci poliţişti pentru că acesta era agitat şi avea halucinaţii.