Iaşi: Pacienţii din spitale pleacă bolnavi acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

215 persoane s-au ales, în 2011, cu infecţii contractate din unităţile sanitare unde s-au internat pentru a se trata. Cele mai frecvente boli pe care oamenii le iau din spitale sunt pneumoniile, infecţiile urinare, de plagă şi ale mucoaselor.

În ultimii doi ani, peste 700 de pacienţi au intrat în Spitalul „Sfântul Spiridon“ cu o boală şi au ieşit cu diverse infecţii contractate din unitatea medicală. Acesta este însă şi instituţia cu cei mai mulţi pacienţi trataţi, numărul lor depăşind 39.000 anual. De remarcat însă este că numărul bolnavilor care se internează aici şi pleacă cu infecţii este în creştere.


De exemplu, în 2009 au fost 39.746 de persoane tratate, iar 312 dintre ele au luat infecţii „cadou“. Anul trecut, deşi au fost mai puţini bolnavi, 39.466, numărul victimelor infecţiilor intraspitaliceşti a crescut până la 342. Şi anul acesta a fost început în forţă, 59 de persoane care s-au internat în spital molipsindu-se de diverse boli.


Sute de pacienţi s-au îmbolnăvit în spital


Numărul celor care se aleg cu infecţii din spitale este însă mai mare. Asta pentru că de multe ori persoanele ies din unitatea sanitară fără să ştie că au luat diverse bacterii. Este cazul lui Ciprian Vizitiu care a aflat, în urma unor analize făcute la un laborator privat, că a luat stafilococ auriu şi bacteria Proteus. Dacă ne raportăm la numărul de persoane tratate şi numărul celor care au luat boli intraspitaliceşti, incidenţa cea mai mare aparţine altor două unităţi: Neurochirurgie şi fostul Spital de Urgenţe „Sf. Ioan“. La primul, dintre cei aproximativ 22.500 de pacienţi trataţi, peste 430 au primit „bonus“ o boală.


În cazul Spitalului de Urgenţe, dintre cei aproximativ 16.000 de pacienţi trataţi în 2009 şi 2010, 219 au ieşit din instituţie cu diferite infecţii.  Nici spitalele private nu sunt lipsite de astfel de incidente. La „Memory Hospital“ 1 din 7 pacienţi internaţi au primit „cadou“ o boală din spital.

image


Infecţiile nu pot fi evitate


Specialiştii susţin însă că uneori infecţiile nosocomiale aproape că nu pot fi evitate.


„Infecţiile de plagă, urinare, cutanate se pot înregistra în orice secţie de spital. Cel mai frecvent se întâlneşte la Terapie Intensivă şi la Chirurgie pentru că acolo sunt cazuri complexe şi, cu cât un caz e mai grav, cu atât are un risc mai mare să ia o astfel de infecţie. Uneori aceste infecţii nosocomiale apar din cauză că pacientul trebuie ventilat mecanic, alteori este intubat. Contează şi durata spitalizării“, spune doctorul Elena Duca, şefa Departamentului de Epidemiologie din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite