Iaşi: Medicii de la Urgenţe cer ministrului Sănătăţii deschiderea noului spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacienţii sunt plimbaţi cu targa prin curte pentru a ajunge la sălile de operaţie
Pacienţii sunt plimbaţi cu targa prin curte pentru a ajunge la sălile de operaţie

Reprezentanţii Spitalului Clinic de Urgenţe „Sfântul Ioan" trimit astăzi o scrisoare deschisă ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, în care cer ca noua unitate medicală din Copou să fie deschisă pentru a evita plimbarea între spitale a bolnavilor

Medicul Tudor Ciuhodaru, coordonatorul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Ioan", mizează pe sprijinul ministrului Sănătăţii Cseke Attila şi a subsecretarului de stat Raed Arafat.

Solicităm sprijinul ministrului sănătăţii, Cseke Attila, ce a fost în curtea spitalului de urgenţe şi a văzut situaţia în care se zbate spitalul de urgenţe, precum şi subsecretarului de stat pe medicina de urgenţă Arafat să dea urgent un ordin de ministru sau o hotărâre de guvern pentru deschiderea noului spital. Suntem convinşi că cei doi demnitari nu pot fi indiferenţi la sănătatea ieşenilor şi că vor răspunde acestei solicitări", scrie doctorul Tudor Ciuhodaru într-un comunicat de presă.

Medicii mizează că oficialităţile care au fost la faţa locului vor accepta cererea

Medicii mizează că oficialităţile care au fost la faţa locului vor accepta cererea

Pentru a-şi motiva cererea, doctorul Ciuhodaru a prezentat situaţia din spital. Trei pacienţi au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost victime ale accidentelor rutiere şi au fost plimbaţi ore în şir între spitale sau prin curtea spitalului la diferite săli de operaţie. „Până la deschiderea noului Spital de Urgenţe din Copou, toţi aceşti pacienţi traumatizaţi din întreaga Moldovă sunt plimbaţi de la sălile de operaţie prin curte la ATI sau UPU sau ajung la noi după ce au fost plimbaţi pe la două sau trei spitale din Iaşi", mai scrie în comunicatul de presă.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite