Iaşi: Localităţi în beznă din cauza vremii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iarna (Arhivă)
Iarna (Arhivă)

Zece localităţi din judeţul Iaşi au rămas fără lumină din cauza ninsorii abundente de aseară.

O parte din locuitorii din Leţcani, Voineşti, Horleşti, Mironeasa, Miclăuşeni, Strunga, Gorban, Cozmeşti, Aroneanu şi Breazu au rămas aseară fără lumină. Din cauza ninsorii abundente de aseară mai mulţi copaci au căzut peste reţelele electrice.

„Echipele de intervenţie ale companiei noastre au fost suplimentate şi au intervenit pentru remedierea avariilor. Deşi condiţiile meteo au fost dificile iar accesul echipelor şi a utilajelor în unele zone îngreunat, până la acest moment a fost reluată alimentarea cu energie în majoritatea localităţilor afectate", a precizat Sorin Munteanu, purtătorul de cuvât al E. ON Moldova Distribuţie.

În localităţile Aroneanu şi Breazu oamenii îngheaţă în case pentru că nu au fost remediate încă defecţiunile.

„De aseară de la 22.00 s-a oprit energia electrică. Am dat zeci de telefoane la E. ON degeaba. Stăm în frig pentru că centralele au nevoie de curent ca să funcţioneze. Este inadmisibil ca de atâtea ore să nu vină nicio echipă", a spus Adrian, unul dintre locuitorii din Aroneanu.

 Reprezentanţii E.ON susţin că depun toate eforturile pentru a remedia avariile în cursul zilei de astăzi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite