Iaşi: Goana reducerilor la târgul blănarilor (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Buda, comerciant din Roman, a făcut un separeu cu hainele al căror preţ a scăzut de la 350 la 150 de lei
Mihai Buda, comerciant din Roman, a făcut un separeu cu hainele al căror preţ a scăzut de la 350 la 150 de lei

Blănarii se plâng că vânzările au scăzut şi cu 60% faţă de anii anteriori. Clienţii spun că produsele li se par scumpe chiar şi la preţ redus.

Lista cu preţuri a produselor de la târgul de haine a fost înlocuită cu una de criză. Reduceri de 20% sunt afişate chiar la intrarea pe Esplanda Halei Centrale, iar comercianţii îşi anunţă la tot pasul ofertele atractive.

O tânără citeşte anunţul cu preţ redus

image

Sub etichete este trecută o nouă frază îngroşată cu pixul: „Preţurile sunt negociabile“. Ca să poată să-şi facă măcar safteaua, vânzătorii îşi pun la încercare flerul. „Ne uităm la omul care vine să se uite la haine. Dacă pare mai sărman, lăsăm de la noi. Dacă în schimb este o persoană bine îmbrăcată ţinem la preţ. De la unul câştigăm un leu, de la altul pierdem leul“, spune Ioan Peter, comerciant de blănuri din Cluj.

Ca să nu plece cu marfa înapoi, bărbatul a apelat la soluţia de avarie: preţuri de criză. „Facem reduceri de la 10% până la 25% ca să scăpăm de marfă. În fiecare zi am tot scăzut din preţuri. Am ales tarife pentru toate buzunarele“, spune bărbatul.

Nemulţumiţi de calitate

Alţi vânzători au lăsat din preţ mai ales la marfa „de lux“. „Ce este ieftin se vinde, dar la ce e mai scump trebuie să negociem. Am avut blănuri de nurcă la 3.000 de lei pe care le-am dat şi cu 2.500 de lei. La căciulile din blană naturală am făcut reduceri de la 150 la 100 de lei“, spune Constantin Ignat, comerciant venit din Piatra Neamţ.

Constantin Ignat a redus preţul unei căciuli de la 150 de lei la 100 de lei

image

 Alţi vânzători au redus preţurile cu mai bine de jumătate la toată marfa pentru a-şi lichida stocul. Mihai Buda este din Roman şi a făcut un separeu în care produsele expuse costă doar 150 de lei bucata.

„Anul acesta am avut vânzările cu 60% mai mici faţă de acum patru-cinci ani. A mers foarte slab. Când ajungi acasă şi tragi linie, afli că nu ai făcut mare brânză. Geci pe care le dădeam cu 350 de lei sunt acum 150 de lei“, spune Mihai Buda. Reducerile şi preţurile negociabile par să nu-i impresioneze însă şi pe ieşenii aflaţi la cumpărături.

Cizmele au fost expuse la vedere

image

„Vreau să cumpăr o geacă şi nişte cizme. N-am văzut însă nimic care să-mi placă, plus că nici nu cred că sunt din piele. Preţurile sunt destul de piperate chiar şi acum, la final“, spune Viorica Ciofu, ieşeancă aflată la cumpărături.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite