Iaşi: Foştii acţionari de la Poli,datori vânduţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SC Fotbal Club Politehnica Iaşi a dat în judecată sponsorii din perioada 2008-2010 şi le cere, în total, 5,2 milioane de lei

Administratorul judiciar numit de instanţă în dosarul de insolvenţă al echipei de fotbal din Iaşi încearcă să recupereze bani de la cinci firme ieşene care s-au angajat să finanţeze gruparea.

Clubul Sportiv, reprezentat de administratorul judiciar, a dat în judecată SC Omega Iaşi Comunication a lui Maricel Popa, Iulius Management Center reprezentată de Dorin Ţurcanu, Complexul Hotelier Unirea, condus de Lucian Grecu, Centrul de Afaceri Internaţional SA, reprezentat de Viorel Roman, şi pe Bogdan Cihodaru. Politehnica Iaşi le cere acţionarilor să achite 5,2 milioane de lei drept contribuţii restante pentru sezonul competiţional 2008-2009 şi cel din 2009-2010. Pe lângă datorii, Politehnica solicită daune cominatorii de 500 de lei pentru fiecare zi de întârziere.

„Acţionarii societăţii SC Fotbal Club Politehnica Iaşi sunt obligaţi la participarea şi susţinerea, cu contribuţia financiară  în acest sens, a bugetului anual  necesar şi indispensabil pentru o bună funcţionare a societăţii. Am procedat la notificarea acestora, invitându-i în scopul soluţionării amiabile a acestei situaţii, situaţie rămasă însă fără soluţionare“, precizează reprezentanţii clubului în plângerile adresate instanţei. Aceştia adaugă că bugetul a fost aprobat pentru fiecare sezon competiţional de toţi acţionarii prezenţi în lista aprobată de Consiliul Local Iaşi.


Procese în iunie


O parte dintre oamenii de afaceri vizaţi susţin că ei au ieşit în pierdere din afacerea cu Politehnica Iaşi. „Este o acţiune perdantă din faşă. O să încerc şi eu să-mi recuperez banii pe care i-am dat şi n-am văzut rezultate. Eu nu pot să plătesc pierderile lor“, a declarat omul de afaceri Bogdan Cihodaru. Primele termene ale proceselor vor fi în luna iunie.

_______________

Lista detaliată a datornicilor la Poli
Omega Iaşi Comunication: 541.602 lei şi 28.572 de acţiuni;
Iulius Center: 3.152.284 lei şi 185.700 de acţiuni;
Complexul Unirea: 541.602 lei şi 28.572 de acţiuni;
Centrul de Afaceri: 589.982 lei şi 28.572 acţiuni;
Bogdan Cihodaru: 376.122 de lei şi 28.572 de acţiuni;
Total: 5.201.592 de lei.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite