Iaşi: Dragoste pe muchie de cuţit, terminată la Tribunal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ea l-a înjunghiat în burtă de două ori, el a lovit-o cu pumnii. Ambii vor trebui însă să dea ochii cu judecătorii după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au ajuns la concluzia că femeia este vinovată de tentativă de omor, iar el de lovire.

Neînţelegerile din sânul unui cuplu din localitatea ieşeană Andrieşeni au fost pe punctul de a se termina tragic, după ce o femeie şi-a lăsat iubitul să creadă că îl înşelase.

Gabriela Tudose (32 de ani) şi Cristinel Scriminţ (39 de ani) aveau o relaţie de aproximativ şapte ani şi doi copii, unul de 7, altul de 11 ani.  Procurorii spun că bărbatul avea mereu o atitudine ostilă faţă de copilul mai mare întrucât provenea dintr-o relaţie anterioară pe care o avusese Gabriela Tudose.

Pe 28 noiembrie 2010, cei doi au băut împreună în sat, iar spre amiază s-au întors acasă. La un moment dat, femeia a plecat la o vecină, timp în care nu ar fi răspuns la telefonul mobil atunci când Cristinel a sunat-o. La întoarcere, spun anchetatorii, Gabriela a găsit uşa de la casă închisă.

După ce s-a izbit de câteva ori în ea, a reuşit să o deschidă, moment în care a fost întâmpinată de iubit. Procurorii spun că bărbatul ar fi întrebat-o pe unde a fost şi pentru că femeia i-ar fi spus că fusese la bărbaţi, Cristinel Scriminţ a luat-o la bătaie.

Gabriela Tudose ar fi aruncat iniţial spre concubin cu o oală luată de pe plită, apoi s-ar fi înarmat cu un cuţit. Procurorii spun că şi-a înjunghiat de două ori iubitul în burtă . În ciuda rănilor, bărbatul a reuşit să iasă din casă şi să ceară ajutorul unui vecin.
În urma altercaţiei, concubinul a avut nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, în timp ce femeia de 4-5 zile. Ambii şi-au recunoscut faptele în faţa anchetatorilor.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite