Iaşi: Debranşaţi de la E.ON cu preaviz de câteva ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de ieşeni au fost notificaţi să-şi plătească facturile la lumină chiar în ziua în care era programată deconectarea. Dacă o parte din oameni mai avea ieri curent electric când au plecat să achite facturile, alţi abonaţi E.ON rămăseseră fără lumină.

Zeci de ieşeni au luat ieri cu asalt casieriile E.ON Moldova pentru a-şi plăti facturile la lumină. Zelul clienţilor singurului furnizor de electricitate din Moldova nu a venit din simţ civic, ci a fost provocat de notificările de debranşare pe care le-au primit în căsuţele poştale cu o zi mai devreme.

Concret, pe data de 15 noiembrie 2010, oamenii s-au trezit în poştă cu o notificare din partea E.ON Moldova prin care erau anunţaţi că, din cauză că nu şi-au achitat facturile la lumină, vor fi debranşaţi.

Numai că acest preaviz specifica faptul că debranşarea se va produce pe 15 noiembrie 2010, respectiv chiar în ziua în care notificarea a ajuns la abonaţii E.ON Moldova.

Aglomeraţie la ghişee

Nu e de mirare astfel de ce a doua zi casieriile E.ON au fost suprasolicitate ieri.

„Am venit de dimineaţă, dar am plecat după numai o oră. Era o aglomeraţie cumplită şi calculatoarele de la casierie nu mai mergeau, aşa că m-am dus la serviciu şi am revenit după-amiază“, a povestit Maria, o ieşeancă care a stat ieri la coadă. Gheorghiţă Vacariu (47 de ani) este un alt ieşean nemulţumit de modul de operare al E.ON.

„Mie îmi vine factura o dată la două luni. În octombrie nu am primit nimic, aşa că în fiecare zi mi-am verificat poşta, iar luni am găsit notificarea că mă debranşează pentru că nu am plătit. Cum puteam însă eu să achit dacă nu am primit nicio factură în prealabil?“, se întreabă Gheorghiţă Vacariu, care încă mai avea curent electric acasă înainte să plece către sediul E.ON Moldova.

image

„Nu am primit nicio factură în prealabil. Dacă mi se taie curentul acum, ce se întâmplă cu mâncarea din frigider?", a declarat Maria Petrea (foto sus), abonat la E.ON Moldova.

Au rămas fără curent

Lucrurile sunt însă mai complicate pentru abonaţii E.ON unde notificarea de debranşare chiar a fost dusă la îndeplinire.

„M-am trezit pe 15 noiembrie cu notificarea în căsuţa poştală, iar a doua zi dimineaţă mi s-a tăiat curentul. Părinţii mei lucrează şi nu au putut să se învoiască, aşa că a trebuit să plec eu de la muncă pentru a plăti factura. Vă daţi seama că dacă venea o hârtie de la E.ON din timp nu am fi stat să fim deconectaţi. Acum rămâne de văzut cât timp va dura până vom avea din nou curent“, a spus Bogdar Rotaru (19 ani) din Tomeşti.

Vezi cum au explicat reprezentanţii E.ON Moldova situaţia de la începutul acestei săptămâni

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite