Iaşi: Coloşii industriali din Epoca de Aur, pierduţi în capitalism

Fabricile şi uzinele cu care Moldova se mândrea în toată ţara au eşuat în tranziţia spre democraţie. Cândva mari companii, care asigurau o mare parte din exportul naţional, puţinele societăţi din regiunea de Nord Est care încă mai „respiră“ sunt pe cale să-şi dea duhul.

Avicola din Piatra Neamţ era compania care completa, înainte de 1989, planul naţional de export a Republicii Socialiste România. „Dacă erau probleme cu cifrele de la export pe judeţ, la noi apelau ca să se îndeplinească planul. În două zile făceam 17 tone de iepure refrigerat, pe care le trimiteam în Italia“, precizează Rodica Ţâbuleac, fost şef al abatorului de la Avicola. Vagoane întregi de pulpe, piept dezosat sau pui întregi plecau în Rusia, Franţa, Insulele Canare sau Japonia.

Astăzi, în cele 20 de hale în care creşteau găinile, s-au făcut locuinţe sociale şi ANL după ce, la scurtă vreme după căderea comunismului, Avicola a intrat în faliment. Cândva mândria oraşului în materie de confecţii, SC Asco Bacău (fosta Confecţia) a ajuns acum o ruină, iar în curând va fi una cu pământul. Întinsă pe o suprafaţă de peste 30.000 de metri pătraţi şi poziţionată pe placul marilor retaileri, fabrica a fost în cele din urmă închisă şi vândută pentru circa 9 milioane de euro.

Bacău: Fabrica Asco, în plin proces de demolare

În aceste zile se lucrează de zor pentru demolarea clădirilor şi pregătirea terenului pentru construirea unui nou hipermaket. În urmă cu 25 de ani aici lucrau peste 3.000 de oameni, iar majoritatea produselor plecau către export.

Botoşani: Electrocontact ţinea în spate mineritul

Majoritatea fabricilor botoşănene în care înainte de 1989 lucrau zeci de mii de oameni au fost închise sau chiar demolate pentru a face loc hipermarket-urilor. Ştefan Ţarcă, liderul CNSRL Frăţia, a lucrat o viaţă ca maistru la  Electrocontact. „Se producea aparatură pentru tot mineritul din ţară. Erau comenzi că nu puteai face faţă şi înainte de 1989 s-a început şi o extindere a fabricii. Chiar şi pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă s-au produs tablouri şi contactoare electrice de mare precizie. Acum s-a ales praful“, spune cu regret acesta.

Vaslui: Moldosin, vândut la bucată

Cândva cel mai mare combinat de fibre sintetice din Moldova, SC Moldosin SA Vaslui a ajuns acum să fie vândut bucată cu bucată. Bazele companiei au fost puse în anul 1977, când s-a construit Combinatul de Fire Sintetice (CFS) Vaslui. Dacă până la Revoluţie şi în primii ani de capitalism societatea era unul dintre cei mai importanţi agenţi economici dar şi cei mai mari angajatori din oraş, numărând peste 3.000 de salariaţi, după a doua jumătate a anilor ’90 declinul a fost continuu.

Nici încercările de privatizare n-au avut prea mult succes, mai ales după ce în 2003 Moldosin a ajuns în posesia lui Omar Hayssam, iar apoi a cumnatului său, Mihai Nasture.

Din august 2005, fabrica şi-a închis definitiv porţile, iar cei 450 de salariaţi au fost trimişi în şomaj. Compania producătoare de hârtie şi carton ondulat, SC Ambro SA Suceava a ajuns astăzi să fie o amintire vie doar prin prisma celor 340 de angajaţi.

Suceava: La Ambro mai lucrează doar o maşină

Dacă în anii 1989-1990 aproximativ 2.400 de suceveni lucrau aici, în prezent numărul acestora s-a redus cu 85%. „Eu lucrez din 1986. A fost foarte bine la început şi ne aducem aminte cu regret de vremurile acelea“, a spus Costel Buta, liderul sindicatului de la Ambro. Anul trecut, societatea a produs 60.000 de tone de hârtie cu singura maşină pe care o mai are.

Omul care a pus pe picioare fabrica de tancuri a României

Gheorghe Stoian, unul dintre primii 30 de angajaţi ai Combinatul de Utilaj Greu (CUG) Iaşi, rememorează vremurile de aur.

Dinamism, secrete de stat, exporturi de armament în statele-surori de regim sunt coordonatele pe care se mişca fabrica la care lucrau 12.000 de ieşeni. Comuniştii au investit 16 miliarde de lei pentru ridicarea colosului. „În ’77 s-a început lucrul. Am pornit cu secţia Mecano-Sudură. Am produs acolo structuri sudate pentru întregul ansamblu: stâlpi de 160 de tone sau grinzi“, povesteşte Gheorghe Stoian, fost maistru principal timp de peste de 21 de ani în cadrul combinatului. Bărbatul s-a numărat printre primii 33 de angajaţi de la CUG Iaşi.

„Am şcolit tot“

O mână de oameni a avut datoria să-i înveţe meserie pe viitorii angajaţi. „Am şcolit tot ce n-a putut aduna Miliţia: vânzători de găini, oameni condamnaţi, aduşi de prin tot judeţul“, spune Gheorghe Stoian. În următorii 5-6 ani, numărul angajaţilor ajunsese deja la 6.000, iar la Revoluţie, atunci când a început declinul, era dublu.

Principala „marfă“, cea mai preţioasă pentru regimul comunist, erau „structurile sudate şi funcţionale“, tancurile, al căror principiu de fabricare era un secret păstrat cu sfinţenie. „Doar roţile le mai lipseau ca să fie funcţionale, că în rest erau echipate, erau întregi“, spune Stoian. Ţări precum China, Egipt sau Olanda comandau la Iaşi containere, mori, vagoane siderurgice, diverse alte zeci de componente pentru maşini-unelte. Până în 1992, combinatul s-a susţinut financiar din contractele semnate în timpul regimului Ceauşescu. În 1995 mai existau doar 4.000 de angajaţi, iar în 1998 în combinat au rămas mai puţin de 2.500 de muncitori. În prezent, fostul CUG, actualul Fortus SA, mai are 700 de angajaţi în acte, dintre care activi sunt doar jumătate.

Puii de la Iaşi ajungeau în Franţa

Înainte de Revoluţie, Avicola SA Iaşi era unul dintre cei mai mari producători de carne şi produse din carne din ţară. 15 ferme, două abatoare, o staţie de sortare şi una de tăbăcărie, pentru pieile de iepuri, constituiau mândria Iaşiului din Epoca de Aur.

Cu peste 1.400 de salariaţi şi 300.000 de pui pe fiecare fermă, 70% din producţia de la Avicola mergea la export. „Se lucra non-stop. Exportam în Franţa, Italia, Rusia, Germania. În Franţa şi Italia mergeau numai iepuri. Am crescut şi iepuri aici“, spune Liliana Catar care lucrează la combinatul de pui de la 1 ianuarie 1986.

În ultimii 24 de ani, Avicola a ajuns de la societatea vizitată şi lăudată de preşedinţi la un loc lăsat în paragină unde găinile se taie cu toporul pentru că instalaţiile sunt prea scumpe de pornit.