Iaşi: Cheamă la bară Poliţia concediilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

13 medici amendaţi de reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări i-au dat în judecată pe reprezentanţii Sănătăţii. Doctorii le cer judecătorilor să anuleze proceselor verbale prin care au fost sancţionaţi cu câte 5.000 de lei. Până acum au fost controlaţi 100 de medici.

Medicul Costică Mitrofan din cadrul Spitalului de Pneumologie este unul dintre cei care au dat în judecată Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). El cere anularea procesului verbal prin care a fost sancţionat de Poliţia concediilor.


Doctorul a fost amendat la începutul lunii iunie pentru că ar fi eliberat două concedii medicale fără a fi vizate de şeful de secţie şi fără să fie înregistrate în foaia de observaţie. În plus, a greşit codul diagnosticului. În plângerea adresată Judecătoriei Iaşi, Mitrofan susţine că procesul verbal este nul.


5.000 de lei amendă


„Agentul constatator a reţinut o serie de fapte, unele după formularul tipizat şi altele prin scrisul olograf, indicând o serie de acte normative şi articole care nu au nimic în comun cu situaţia dată. Cele două certificate de concediu medical au fost emise în mod legal“, precizează Mitrofan în plângerea adresată instanţei. Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate susţine însă că amenda de 5.000 de lei este justificată. „Pentru asemenea încălcări ale legii amenda este de 5.000 de lei. Cât despre articolele de lege, instanţa va decide. Când consulţi un pacient pe o dată şi dai ştampila sau reţeta pe alta este o miciună sfruntată, o ilegalitate“, spune Iulian Şerban, şeful CAS. Primul termen al procesului va fi în luna octombrie.


„Băieţii sunt mult mai atenţi“


Până în prezent au fost controlaţi 100 de doctori, iar 13 dintre ei au fost sancţionaţi cu câte 5.000 de lei. Acestora li s-a suspendat şi dreptul de a da concedii medicale până la sfârşitul anului. „Cei 13 medici sancţionaţi au dat în judecată Casa, dar au comis o ilegalitate şi trebuiau sancţionaţi“,  mai spune Şerban. În judeţul Iaşi sunt 860 de furnizori care au dreptul de a acorda concedii medicale, dintre care 18 sunt spitale. „Băieţii au aflat imediat că se dau sancţiuni şi acum sunt mult mai atenţi. Până la urmă acesta era şi scopul controlului“, mai spune Şerban.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite