Iaşi: Cazarea „la negru“ în cămin: 150 euro. După negocieri, preţul scade cu 20 de euro (AUDIO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reporterii „Adevărul de Seară" au luat pulsul tranzacţiilor ilegale în campus printre studenţii din complexul „Tudor Vladimirescu"

Zeci de studenţi de la universităţile din Iaşi se arată dispuşi să-şi vândă locurile primite la cămine, în ciuda sancţiunilor care pot ajunge până la exmatriculare.

Citeşte şi:

Iaşi: S-au înghesuit ore în şir la cazare

Iaşi: Lasă căminul pentru camera de la bloc

Reporterii „Adevărul de Seară" au făcut un tur prin complexul „Tudor Vladimirescu" şi au pretins că sunt studenţi în căutare de cazare în campus. Primul pas a fost abordarea la întâmplare a unui grup de studenţi adunaţi în faţa căminului T10.

N-a fost nevoie decât să spunem că dorim un loc pentru o fată şi unul dintre studenţi a pus mâna pe telefon şi ne-a făcut legătura cu un posibil „vânzător". Am primit numărul de mobil al lui Cristi şi am sunat.

ASCULTĂ DISCUŢIA CU GRUPUL DE STUDENŢI

Am obţinut discount de 20 de euro

Tânărul ne-a oferit câteva informaţii despre cameră şi „ne-a pasat" pentru detalii şi pentru finalizarea „tranzacţiei" la Bela, proprietara locului.

„Fata trebuie să meargă astăzi să-şi ia locul de la facultate. Din câte ştiu este undeva prin T15, cu trei sau patru în cameră şi cere 150 de euro pe loc. Nu cred că mai lasă din preţ. Oricum, îţi dau numărul fetei, o cheamă Bela. Vorbeşti cu ea mai multe", ne-a spus Cristi.

ASCULTĂ DISCUŢIA CU INTERMEDIARUL CRISTI

Ne-am arătat încântaţi de ofertă şi am contactat-o pe Bela. Tânăra, avertizată de Cristi că urmează să fie sunată de un potenţial cumpărător, a răspuns imediat şi fără nicio urmă de suspiciune, a spus din prima preţul la care s-a gândit: 150 de euro.

Am replicat că e puţin cam mult, iar studenta a fost dispusă să facă o reducere.

„Las la 130 de euro preţul, dar vreau toţi banii deodată. Dacă mai vrei să găseşti cazare şi pentru alte fete mă duc la facultate şi mă interesez cine mai vinde", a completat Bela.

ASCULTĂ DISCUŢIA CU BELA

Iaşi: Cât costă cazarea studenţilor în oraş

Află câţi studenţi au fost prinşi făcând trafic cu locurile în cămine în:

image
Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite