Iaşi: Au întins plase pentru peşti dar au prins dosare penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru bărbaţi care au încercat cu noaptea-n cap să dea lovitura la pescuit pe râul Prut sunt cercetaţi de poliţiştii de frontieră.

Pescarii, cu vârste cuprinse între 30 şi 44 de ani, au fost găsiţi în noaptea de duminică spre luni de poliţiştii de frontieră în timp ce întindeau plase monofilament pe râul Prut.

Pentru că este perioadă de prohibiţie, poliţiştii de frontieră le-au întocmit dosare penale pentru infracţiunea de pescuit, prin orice mijloace, al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie, distrugerea icrelor, precum şi producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament.

Poliţiştii de frontieră au scos plasele din apă şi le-au depozitat în camera de corpuri delicte.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite