Iaşi: Cum acţionează hoţii de apartamente. Vezi aici unde şi când au loc cele mai multe furturi din locuinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În unele din judeţele Regiunii de Nord-Est furturile din locuinţe sunt tot mai dese. Printre metodele preferate de infractori de a pătrunde într-o locuinţă s-au numărat folosirea cheilor mincinoase şi câştigarea încrederii viitoarelor victime.

Hoţii ieşeni şi cei suceveni au fost se pare cei mai ocupaţi din Moldova. Oamenii legii suceveni trebuie să rezolve acum nu mai puţin de 312 cazuri de furturi din locuinţă în primul trimestru, asta în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă a anului trecut, erau înregistrate doar 138.

Citeşte şi: Iaşi: Hoţii buni încap şi pe un cal

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că cele mai uzuale metode de a intra într-o locuinţă au fost forţarea sau spargerea unii geam, cheile potrivite sau mincinoase, ruperea butucului de la uşă şi neglijenţa unor proprietari care şi-au lăsa casele neasigurate.

„Un procent de 63,46 la sută îl reprezintă furturile din locuinţă comise prin efracţie, cu chei potrivite ori mincinoase, escaladare şi rupere de butuc", a precizat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava.  Nici hoţii ieşeni nu au pierdut timpul de la începutul anului. Pe masa oamenilor legii s-au adunat nu mai puţin de 319 de astfel de sesizări.

Seiful tip cutie de pantofi, depăşit

Pentru că ingeniozitatea hoţilor s-a dezvoltat o dată cu cea a proprietarilor de bunuri, poliţiştii băcăuani recomandă ca obiectele de valoare să fie depozitate la bănci şi nu în cuptoarele de la aragaz, cuvele maşinilor de spălat, cutiile de pantofi, cafetiere sau în spatele pereţilor falşi. Pentru că din 186 de cazuri înregistrate de la începtul anului o parte dintre proprietari erau plecaţi de acasă, oamenii legii le vând băcăuanilor câteva ponturi:

Iaşi: Invitaţi, hoţii le-au bătut la geam cu noaptea în cap

„Primul sfat este ca cineva să golească cutia poştală la maxim 2 zile, pentru ca hoţii să nu-şi dea seama că nu este nimeni acasă. Se iau din uşă biletele lăsate de agenţii care au venit să ia consumul de lumină, apă, gaze, sau de oricine altcineva, ştiut fiind că în perioada de pregătire a infracţiunii, hoţii intră în scările blocurilor sub diferite pretexte şi testează vigilenţa locatarilor, pregătind terenul viitoarei acţiuni", a explicat şi Narcisa Butnaru, purtătoruld e cuvânt al Poliţiei Bacău.

Hoţii nemţeni fură de foame

Potrivit oamenilor legii, la Neamţ, din cele 237 de sesizări făcute în acest an, cele mai multe spargeri au fost date pe fondul problemelor socio-economice. „Aceste infracţiuni intră în categoria furturilor de subzistenţă. Sunt în general  furturi cu un prejudiciu mic, se sustrag bunuri de mici dimensiuni care se pot valorifica ulterior foarte uşor. Din casele aflate în construcţie se sustrag obiecte metalice, care pot fi ulterior vândute la centre de colectare a fierului vechi", a spus şi Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

„Viperele" din puşcărie îi învaţă pe ieşeni cum să se ferească de hoţi

În timp ce la Vaslui numărul cazurilor de furt din locuinţă a rămas constant, respectiv 126 de sesizări, la Botoşani acestea s-au redus de la 107 de infracţiuni înregistrate în primul trimestru al anului 2010, la 87 anul acesta.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite