Iaşi: Au fost prinşi după ce au furat 140.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Diaconu şi Giani Plop au fost arestaţi preventiv de magistraţii Judecătoriei Iaşi pentru 29 de zile după ce au furat împreună cu Corneliu Postu trei laptopuri, ţigări şi bani. Cei trei au spart în noaptea de 3 spre 4 februarie un bar din Iaşi.

Vasile Diaconu a fost ridicat de anchetatori ieri dimineaţă în timp ce se pregătea să plece la Torino, în timp ce Plop a fost luat de acasă. Pe cel de-al treilea autor oamenii legii nu au reuşit încă să-l prindă.

  „Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au formulat propunere de arestare preventivă pe numele a doi dintre autorii identificaţi pentru săvârşire infracţiunii de furt calificat, propunere care a fost admisă", a precizat Andreea Nica, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 3 spre 4 febriuarie cei trei tineri au intrat într-un bar de lângă Tribunalul Iaşi şi au furat trei laptopuri şi ţigări, în valoare de 10.000 lei şi 130.000 de  lei. „Din cercetări a rezultat că autorii au premeditat fapta şi şi-au creat condiţii pentru săvârşirea ei", a sisţinut Lucian Mursa, şeful Poliţiei Municipiului Iaşi.

Din banii furaţi doi dintre ieşeni şi-au cumpărat un Opel Astra, respectiv un Renaul Laguna. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 30 la sută, iar maşinile au fost confiscate.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite