Iaşi: Asasinul din Ţicău, acuzat de omor deosebit de grav şi tâlhărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petru Enuţă
Petru Enuţă

Bărbatul acuzat că a înjunghiat cu un cuţit doi bătrâni în zona Ţicău va da ochii cu judecătorii.

Petrică Enuţă (57 de ani) s-ar fi dus pe 20 decembrie 2010 acasă la soţii Adriana şi Petru Alexandrescu din Ţicău, ambii persoane în vârstă, pentru care lucrase în gospodărie. Enuţă intenţiona să le ceară acestora plata pentru munca depusă, se arată în actul de trimitereîn judecată.

Procurorii spun însă că bărbatul i-a atacat pe cei doi cu un cuţit. Prima victimă a fost Petru Alexandrescu care era singur în casă. Din cauza loviturilor repetate, mânerul din plastic al cuţitului s-a desprins de lamă. Enuţă, arată oamenii legii, a luat lama şi, la venirea femeii, a atacat-o. Ultima lovitură a fost în maxilarul acesteia. Cadavrele, mai arată anchetatorii, au fost găsite de o vecină a celor doi soţi.

Procurorii l-au mai acuzat pe bărbat că după comiterea faptelor, ar fi luat din casă un card şi suma de 600 de lei. În timpul anchetei, Enuţă şi-a recunosc crimele dar a negat că ar fi luat bani din casă.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite