Iaşi: Angajaţii Fiscului fac protest spontan cu fluturaşul de salariu în mână (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii de la Finanţe s-au oprit din activitate pentru a protesta
Angajaţii de la Finanţe s-au oprit din activitate pentru a protesta

Salariaţii sunt nemulţumiţi de salariile mici pe care le primesc în urma reducerilor cu 25% şi strigă „Hoţii!“

 Ora 20.00: Liderii de sindicat au anunţat că finanţiştii de la Iaşi nu vor pleca în această noapte spre Bucureşti. „Joi dimineaţă ne vom întâlni cu liderii de sindicat şi până la ora 9.00 vom lua o decizie cum vom continua protestele. Cert este că în această noaptă nu plecăm spre Bucureşti. Nu excludem să ne trimitem oameni acolo în zilele următoare“, a spus Cezar Dănilă, liderul de sindicat al angajaţilor DGFPJ Iaşi.

Ora 16.00: 200 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice protestează de la ora 14.00 pe holurile instituţiei împotriva reducerilor salariale. Aceştia s-au alăturat iniţiativei de la Bucureşti, unde angajaţii au organizat un protest spontan la Ministerul de Finanţe.

Reprezentanţii salariaţilor r de la Fisc Iaşi susţin că leafa li s-a redus drastic, majoritatea având o remuneraţie de până la 1.000 de lei pe lună. Acţiunea salariaţilor va dura până la ora 16.30. „Ne-a ajuns cuţitul la os. Peste 65% din angajaţi au un venit lunar de sub 1.000 de lei. Ne cerem drepturile salariale. Împreună cu cei de la Bucureşti vom stabili când facem un protest de amploaCe“, a declarat Cezar Dănilă, liderul de sindicat al angajaţilor DGFPJ Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite