Iaşi: Anchetă administrativă finalizată în cazul dispariţiei a 200.000 de pachete cu ţigări din curtea Poliţiei de Frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gestionarul Camerei de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Iaşi, urmărit penal pentru delapidare, va afla cel mai probabil săptămâna viitoare ce sancţiune va primi de la şefii săi.

Conducerea IJPF Iaşi a finalizat ancheta administrativă demarată împotriva lui Gabriel Dănilă, gestionar la Camera corpurilor delicte, suspectat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi că ar fi scos din curtea instituţiei aproximativ 200.000 de pachete cu ţigări. Dispariţia mărfii de contrabandă confiscată de pe piaţă de poliţiştii de frontieră s-ar fi realizat în perioada 2006 - 2009, şi a fost descoperită în urma unui control.

Procurorii au început urmărirea penală împotriva gestionarului, pentru delapidare, iar împotriva a altor şase persoane, bănuite că îl ajutau, pentru complicitate. „Ancheta, care a vizat încălcarea unor norme de procedură, a fost finalizată şi urmează să ne pronunţăm asupra sancţiunii. Potrivit procedurilor, există un termen în care poate să formuleze obiecţiuni. Sancţiunea poate merge până la demitere", a precizat comisarul Ştefan Alexa, şeful IJPF Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite