Iaşi: Alex Marin, eliminat la Olimpiada de Tineret

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul pugilist legitimat la CSM-CSŞ Unirea Iaşi a pierdut încă din primul meci disputat la Singapore în faţa polonezului Dawid Michelus.

Deşi îşi făcuse speranţe la o medalie în cadrul concursului de box de la prima Olimpiadă de Tineret din istorie, Alex Marin (18 ani) s-a văzut eliminat din concurs încă de la prima confruntare, care a avut loc sâmbătă, 21 august, în limitele categoriei 54 de kilograme.

Cel care l-a surclasat la capătul a trei runde pe Alex este un Dawid Michelus, un pugilist polonez de 16 ani. Scorul confruntării, după analiza deciziilor celor cinci arbitri din Statele Unite, Siria, Maroc, Republica Dominicană şi Puerto Rico a fost de 4-0 în favoarea polonezului.

După înfrângerea din preliminarii, pentru Alex Marin urmează partidele de pe 23 şi 24 august pentru locurile 5-6.

Mai citiţi:

Doi ieşeni la Olimpiada de tineret de la Singapore

Sabreurul ieşean Dragoş Sîrbu, locul 8 la Olimpiada de Tineret

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite