Iaşi: Acţiune în forţă a Poliţiei de Frontieră împotriva contrabandiştilor de ţigări(VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţigările comercializate ilegal sunt confiscate (Foto arhivă)
Ţigările comercializate ilegal sunt confiscate (Foto arhivă)

Poliţiştii de frontieră au destructurat o reţa de contrabandă cu ţigări formată din şase persoane, şi au confiscat peste 600.000 de ţigări găsite în urma percheziţiilor domiciliare.

Suspecţii, cu vârste cuprinse între 22 şi 61 de ani, au aduşi astăzi la  audieri. Aceştia se ocupau, potrivit poliţiştilor, de colectarea, depozitarea, transportul şi comercializarea ţigărilor de contrabandă aduse din Republica Moldova. Marfa era depozitată într-o casă din localitatea Poieni, comuna Schitu Duca de unde era transportată către un alt imobil din oraş şi ulterior comercializată pe piaţa neagră.

În timpul acţiunii poliţiştii de frontieră au oprit în trafic, pe 23 noiembrie, un autoturism VW Passat, în apropiere de imobilul din Iaşi folosit ca depozit intermediar. În maşină au fost găsite 57.200 de ţigarete, toate având aplicate timbre din Republica Moldova. Oamenii legii au percheziţionat şi casa din Poieni de unde au ridicat mai multe acte şi 503.480 ţigarete, 11 litri de alcool pur şi 6 sticle cu băuturi alcoolice cu timbru de acciză din Republica Moldova.  Pe 24 noiembrie a fost percheziţionat şi depozitul intermediar al reţelei unde au fost descoperite şi confiscate 84.720 de ţigarete.

Marfa confiscată a fost evaluată la suma de 115.843,7 lei. Autoturismul VW Passat, în valoare de 7000 euro, a fost indisponibilizat la sediul Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite