Iaşi: Accident grav pe trecerea de pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victimele au fost transportate imediat la spital (Arhivă)
Victimele au fost transportate imediat la spital (Arhivă)

Un ieşean în vârstă de 34 de ani a ajuns la spital cu bazinul fracturat după ce a încercat să traverseze regulamentar strada.

Accidentul s-a petrecut la primele ore ale dimineţii, pe Calea Chişinăului. Daniel C. (32 de ani) conducea dinspre Tomeşti spre Baza 3. Ajuns la trecerea de peitoni de la CFS, l-a lovit pe Daniel U. (34 de ani) care încerca să treacă strada regulamentar. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic „Sf. Spiridon " Iaşi unde a fost diagnosticat cu fractură de bazin şi traumatism toraco-abdominal. Şoferul s-a ales cu dosar penal.

S-au urcat băuţi la volan

Poliţiştii au întocmit dosare penale şi şoferilor care s-au urcat la volan deşi consumaseră băuturi alcoolice. Un bărbat de 49 de ani din localitatea Tomeşti, care conducea o autoutilitară, a fost tras pe dreapta  luni dimineaţă, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,59 mg/l în aerul expirat. Oamenii legii i-au întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Un alt şofer a avut aceeaşi soartă după ce a intrat cu maşina într-un autoturism parcat pe strada Sf. Andrei. Emanuel M. (de 20 de ani) a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost dus la Spitalul „Sf. Spiridon" unde i s-au recoltat probe biologice

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite