Iaşi: 44 de ieşeni au trăit clipe de coşmar în telescaunul de la Vatra Dornei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

20 de pompieri, împreună cu  6 salvamontişti, 6 angajaţi ai S.C. „Telescaun" S.A. Vatra Dornei, 5 jandarmi şi 2 poliţişti, au intervenit vineri după-amiază pentru salvarea a 44 de persoane blocate în telescaun, în zona „Dealului Negru" din municipiul Vatra Dornei.

27 de elevi de clasele a III-a şi a IV-a, de la Şcoala Generală „Otilia Cazimir“ din Iaşi, şi 17 adulţi care însoţeau copiii au rămas blocaţi în aer câteva ore.

„S-au format echipe mixte de pompieri şi salvamontişti şi s-au început operaţiunile de salvare cu ajutorul echipamentului din dotare. Rând pe rând, toate persoanele au fost coborâte, de la înălţimi cuprinse între 15 şi 17 metri, şi au fost aduse la bază, unde un echipaj SMURD a investigat starea acestora“, a precizat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

Cei 44 de ieşeni au stat blocaţi mai bine de două ore la o altitudine de 1.300 de metri, în temperaturi 1-2 grade Celsius, din cauza unor defecţiuni tehnice apărute la telescaun. Grupul de ieşeni a plecat de la Vatra Dornei în jurul orei 18.30. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite