Iaşi: „Jack Înţepătorul“a fost arestat pentru 29 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petru Gavrilaş, bărbatul acuzat că a semănat teroare în rândul ieşencelor, va fi adus astăzi la instanţă cu propunere de arestare preventivă. Bărbatul este acuzat de ultraj, tulburarea liniştii publice şi port ilegal de cuţit. Petru Gavrilaş a stat 8 ani şi 6 luni după gratii, fiind liberat condiţionat în urmă cu trei luni, pentru trei infracţiuni de viol. la ieşirea din unitatea de detenţie, agresorul mai avea un rest de

Ora 16.50Pentru că a agresat cel puţin 16 femei judecătorii au considerat că tânărul reprezintă un pericol pentru societate şi prin urmare va fi cercetat în stare de arest pentru lovire, port ilegal de armă albă, tulburarea liniştii publice şi ultraj.

Am declarat recurs. Consider că organele de poliţie nu au verificat şi varianta lui. Clientul meu a dat aceeaşi declaraţie  la Poliţie, la Parchet şi la instanţă şi a spus cu lux de amănunte unde a fost în ziua de 23 şi 24 februarie", a declarat Carmen Codreanu, avocata lui Gavrilaş. Potrivit acesteia, clientul său a declarat în faţa oamenilor legii că pe data de 23 februarie a fost la AJOFM, la Finante, iar apoi la Primărie. Ulterior a mers la domiciliul surorii sale, iar pe 24 februarie a fost la Arhiva Secţiei Penale de la Judecătoria Iaşi pentru a se interesa despre cum va achita cheltuieli de judecată, care s-au făcut la un proces.

A declarat că era în Copou deoarece de acolo trebuia să ia o maşină pentru a se întoarce acasă", a adăugat Carmen Codreanu, avocata tânărului.

Ora 15.11 Magistraţii Judecătoriei Iaşi au decis în urmă cu câteva minute ca Petru Gavrilaş să fie arestat pentru 29 de zile. Tânărul poate face recurs.

Ora 10.00 Oamenii legii susţin că Petru Gavrilaş (35 de ani) şi-a înţepat victimele cu un cuţit a cărui lamă este de patru centimetri. „Ţinea cuţitul de vârf atunci când le înţepa pe femei în coapse", a declarat Ioan Scripniciuc, şeful Poliţiei Iaşi.

Potrivit anchetatorilor, până în acest moment, 16 femei din Iaşi au făcut plângeri penale împotriva agresorului. Majoritatea sunt studente şi au vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani.

Poliţiştii susţin totodată că Petru Gavrilaş a fost filmat de câteva camere de supraveghere ale unor instituţii. Imaginile au fost prelucrate în programul Image Trak care le-a oferit poliţiştilor o imagine clară a agresorului.

„A avut un traseu sinuos, străbătând o distanţă foarte mare, din zona Ţuţora, până în Dacia“, a precizat şeful Poliţiei Iaşi.

În zilele următoare, anchetatorii aşteaptă să primească rezultatele analizelor medicale făcute atât victimelor, cât şi agresorului.

Sancţionat de mai multe ori în Penitenciar 

În cei 8 ani şi 6 luni de închisoare, cât şi-a ispăşit pedeapsa pentru viol în formă agravantă, Petru Gavrilaş a fost sancţionat pentru nerespectarea regimului de detenţie şi pentru deţinere de telefon mobil. Cu toate acestea, bărbatul a primit şi recompense. „A primit pachete, vizite în plus, a urmat cursuri de calificare şi a participat la diferite activităţi ale penitenciarului“,a  declarat comisarul şef Marius Vulpe, directorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi.

Peste 200 de poliţişti în stradă

Imediat după ce au primit sesizări despre apariţia primelor victime, POliţia Iaşi împreună cu Jandarmeria şi Poliţia Comunitară au împânzit oraşul. „Au acţionat 275 de poliţişti şi jandarmi, 175 fiind în civil“, a mai spus Ioan Scipniciuc.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite